Mircea Lucescu nu a făcut pace cu suporterii lui Dinamo Kiev

mircha-luchesku-800x445

În ciuda faptului că dinamoviștii au cucerit Supercupa Ucrainei în fata fostei echipe a lui Lucescu, Șahtior Donețk, fanii nu l-au acceptat pe antrenorul român.

Potrivit celor de la Ziare.com, Lucescu s-a baricadat în cantonamentul echipei, unde a ales să locuiască de frica suporterilor.

Tehnicianul se teme că aceștia i-ar putea pune viața în pericol, așa că a decis să locuiască într-un apartament aflat în baza de pregătire a echipei.

Fanii lui Dinamo Kiev nu uită de anii în care Lucescu a stat pe banca tehnică a lui Șahtior.

«Il Luce» a fost adus acum la marea rivala din Ucraina pentru a forma o echipă cu jucători tineri, în condițiile în care Dinamo Kiev se luptă cu probleme financiare.

Singura șansă ca antrenorul să facă pace cu fanii dinamoviști este legată de calificarea echipei în grupele Champions League.

Добавить комментарий