Mircea Streinul – scriitorul exponenţial al Bucovinei

17 04 2021 LC IST 2

La 17 aprilie 1945, la București  a încetat să bată inima lui Mircea Streinul, poet și prozator,  „stejarul poeziei bucovinene interbelice”.

Viața pământească a lui Mircea Streinul a durat doar 35 de ani. El s-a născut la 2 ianuarie 1910 în satul Cuciurul Mare de lângă Cernăuți. A învățat la Liceului „Aron Pumnul” din Cernăuți, unde, împreună cu alți trei colegi pasionați de literatură, scoate revista „Caietul celor patru”. Și-a continuat studiile de litere, filosofie, drept și teologie la Universitatea din Cernăuți. În 1931, împreună cu Ion Roșea, Gh. Antonovici, George Drumur, Neculai Pavel și mulți alți aderenți ulteriori, creează în capitala Bucovinei gruparea „Iconar”. În colaborare cu Iulian Vesper gruparea își înființează în 1933 și o editură proprie.

Mircea Streinul a debutat în revista „Junimea literară” (în trei numere din anul 1929) cu un fragment de roman. În presa bucureșteană – revista „Capricorn” a lui George Călinescu –debutează la 1 noiembrie 1930 cu un poem.  Primul său volum de poeme „Carte de iconar”  apare  în anul 1933.

Mircea Streinul desfășoară o intensă activitate gazetărească. A fost redactor la „Glasul Bucovinei”, „Argonaut”, „Iconar”, „Fișier”, „Buna Vestire”. În 1934,  pentru poemele din volumul „Itinerar cu anexe în vis” a fost distins cu  premiul de poezie al Societății Scriitorilor Români, al cărei vicepreședinte va deveni.

Din 1938 activitatea poetică a lui Mircea Streinul se încheie și începe seria volumelor de proză, din care se disting romanele „Ion Aluion” (1938), „Drama casei Timoteu” (1941), „Prăvălia Diavolului” (1942) – despre ororile stalinismului după ocuparea Bucovinei în 1940 de către Rusia bolşevică, „Soarele răsare noaptea“ (1943), „Băieţi de fată“ (1944).

17 04 2021 LC IST 3

Mircea Streinul a decedat în condiţii misterioase după invazia bolşevică în România, la data de 17 aprilie 1945, în Bucureşti. Cărţile lui rodiseră, fuseseră doar încredinţate neamului, cu convingerea că „există un destin al creaţiei, care nu poate fi forţat nici în bine, nici în rău“.

A fost scriitorul exponenţial al Bucovinei, singurul care a provocat naşterea unei mişcări culturale, nu doar literare, bucovinene.

17 04 2021 LC IST 1

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий