Miroase a scandal! Kuliş refuză să scrie benevol cererea de demisie

kuliş pag 2

Prim-viceguvernatorul regiunii Cernăuţi, Volo­dymyr Kuliş, a refuzat se semneze cererea privind demisia benevolă din funcţia pe care o deţine. În schimb, ceilalţi doi vice­guvernatori, Ruslan Senciuk şi Vitali Usyk, au semnat deja cererile respective. Reamintim că recent guvernatorul Oleksandr Fişciuk a anunţat că-şi doreşte să aducă puţină prospeţime în echipa sa, îndemnându-şi subalternii să depună benevol cereri de demisie. Alte argumente în favoarea acestei decizii guvernatorul nu a adus. Oricum e clar că la mijloc se află jocurile politice murdare. Gurile rele spun că au fost deja anunţate noi târguri de funcţii în administraţia publică locală şi această istorie va avea continuare. Kuliş reprezintă partidul Preşedintelui şi a fost investit în această funcţie pe 6 februarie curent. În schimb, actualul guvernator este omul Premierului. La etapa actuală relaţiile dintre Preşedinte şi Primul ministru sunt cam deteriorate şi nu este exclus ca în viitorul apropiat să ne pomenim cu alte alegeri anticipate.

Добавить комментарий