Moarte tragică a unui locuitor din raionului Hliboca în timp ce trecea frontiera ucrainiano-română

459703maxim

Un cetățean ucrainean în vârstă de 63 de ani și-a pierdut viaţa după ce s-a prăbușit la pământ chiar la ieșirea din Vama Siret (România), în urma unei afecțiuni cardiace. Nenorocirea s-a petrecut sâmbătă seara, chiar sub ochii angajaților Punctului de Trecere a Frontierei, la scurt timp după ce bărbatul trecuse vama în România, notează Monitorul de Suceava.

Totul s-a petrecut în jurul orei 19.40, sub ochii îngroziți ai soției cetățeanului ucrainean de etnie română, cu domiciliul în satul Tereblecea din raionul Hliboca.

Cei doi obişnuiau să treacă frontiera în România cu lucruri de vânzare, pentru a câştiga un ban. Bărbatul era cunoscut cu afecţiuni cardiace şi făcea des acest drum peste graniţă, iar după efectuarea controlului vamal i s-a făcut rău. O femeie din grupul cu care trecuse bărbatul a povestit că el era bolnav de mai mult timp şi avea două supape schimbate în regiunea inimii.

„Făcea cum facem toți câte un drum, două pe zi în România să mai vindem câte ceva, să putem trăi, căci cu altceva nu poţi face un ban la noi în zona asta. El strângea bani să-şi cumpere medicamente, după ce zilele trecute a cumpărat o grămadă de pastile din România. Am trecut toţi împreună, el cu soţia, şi după ce au ieşit din vamă, el a căzut secerat pe spate şi nu s-a mai ridicat. Noi am încercat să-i dăm o mână de ajutor, însă el nu şi-a mai revenit în simţiri. Au chemat-o şi pe fata lui de acasă şi acum l-au pus în maşină şi l-au trimis la Rădăuţi, unde or să aibă parte de altă aşteptare şi altă cheltuială. Aşa i-a fost lui dat să moară în România, la doar câţiva kilometri de casă.” — mărturisește femeia

În urma unui apel la 112, un echipaj al ambulanţei de la Siret a ajuns în scurt timp la faţa locului, însă cu toate manevrele de resuscitare, personalul medical nu a putut decât să constate decesul bărbatului în jurul orei 20.30. Angajaţii Punctului de Trecere au solicitat prezenţa unui echipaj de poliţie la ieşirea din punct, unde a avut loc incidentul, aceştia luând decizia transportării cadavrului spre unitatea de medicină legală cea mai apropiată de la Rădăuţi, pentru efectuarea necropsiei. În jurul orei 21.30 echipajul de poliţie a însoţit maşina firmei de servicii funerare spre morga unde a fost depus cadavrul.

Добавить комментарий