Moscova denunţă comportamentul „distructiv” al NATO în Ucraina

nato-ucraina

Rusia a denunţat comportamentul ‘distructiv’ al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord în Ucraina, acuzând-o că amplifică tensiunile, în loc să încerce o reconciliere a poziţiilor între Moscova şi Kiev, şi a calificat sprijinul militar al NATO pentru Ucraina drept ‘destabilizator şi provocator’, informează EFE, TASS şi Reuters.

„Alianţa continuă să se comporte într-un mod distructiv, în loc să încerce o reconciliere a părţilor, ea le întărâtă una împotriva alteia”, susţine Ministerul rus de Externe într-un comunicat ce intervine ca o reacţie la vizita de două zile în Ucraina a Consiliului Nord-Atlantic, cel mai înalt for decizional al NATO, în frunte cu secretarul general al Organizaţiei, Jens Stoltenberg.

‘Demersurile sale, inclusiv promisiunea făcută ucrainenilor că ‘NATO va fi întotdeauna de partea voastră’ nu fac decât să exacerbeze tensiunea. Este clar că sprijinul militar al NATO pentru Kiev are un efect destabilizator şi provocator’, afirmă diplomaţia Moscovei.

În opinia MAE rus, aliaţii au formulat ‘o întreagă serie de pretenţii şi acuzaţii nefondate la adresa Moscovei”, prezentând ‘conflictul din Ucraina ca pe un conflict cu Rusia’.

Добавить комментарий