Mozaic duminical

6 09 2020 LC site TOP 2

Regiunea Cernăuţi este cea mai mică din Ucraina. Dar şi una dintre cele mai pitoreşti – veţi spune, gândindu-vă la casele atât de frumoase din localităţile bucovinene. În majoritatea covârşitoare a cazurilor, ele au fost construite pe banii câştigaţi de proprietarii lor peste hotare. Statisticile, însă, ne demonstrează că regiunea Cernăuţi este una dintre cele mai sărace din ţară. Venitul anual pe cap de locuitor este de 48.255 grivne. Salariul mediu în regiune constituie 8.066 grivne. Potrivit datelor Serviciului de stat pentru statistică, în 2019 venitul mediu pe cap de locuitor în Ucraina a fost de 67.528 grivne, iar salariu mediu – de 10.497 grivne.

***

Tânărul bucovinean, Mykyta Romanov, a devenit învingător la Campionatul mondial al meşterilor-tinichigii, care a avut loc în oraşul Auckland din Noua Zeelandă . La competiţii au participat  2500 de meşteri din 240 de ţări. Despre succesul bucovineanului nostru n-a amintit nici una din posturile de televiziune şi nici o publicaţie centrală din Ucraina. E regretabil faptul, căci tânărul Mykyta Romanov a meritat aceasta.

***

Sonia Evdokimenko, nepoata legendarei artiste din Ucraina, Sofia Rotaru, caută să se afirme pe tărâmul muzical (foto). Ea învaţă la New-York, iar popularitate i-au adus fotografiile de pe copertele unor reviste populare şi în reţeaua de socializare Instagram. Una din noile sale fotografii din reţeaua de socializare o reprezintă pe Sonia Evdokimenko pe unul din podurile de la New-York, iar sub fotografie ea a scris:  „Cât de plăcut e să te întorci”. Admiratorii talentului nepoatei Sofiei Rotaru caută să explice laconismul acestor cuvinte.

***

Cernăuţiul este un oraş al brodezelor, se arată a fi convinsă conducătoarea Studioului „Minunea brodată”, Odarka Kucereava. Ea a constatat că doamnelor din oraşul de pe malul Prutului, pasionate de această artă populară, le place în mod deosebit să creeze panouri brodate cu chipul urbei natale. Sunt foarte întrebate desenele pentru brodare care reprezintă bisericile cernăuţene cu aura lor binefăcătoare.

***

Savanţii au demonstrat că ciocolata este foarte folositoare pentru sănătatea omului, dar în anumite cantităţi. Ea conţine multe elemente necesare organismului. Consumul moderat al ciocolatei reţine dezvoltarea ischemiei cardiace. De asemenea, ciocolata îmbunătăţeşte starea vaselor sangvine. Potrivit medicilor şi oamenilor de ştiinţă, ciocolata neagră, care conţine mai mult cacao decât zahăr, este mai utilă. Doza zilnică este de 50 grame.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

 

Добавить комментарий