„Muzica ne-a încununat destinele”

24 05 2020 POSTEUCA 4

Gheorghe Posteucă, cunoscut interpret și titular al Catedrei de Muzică a Universității cernăuțene, a participat la mai multe concursuri și festivaluri, în țară și peste hotare, însă Festivalul „Dolea” din anul 2018, organizat de compozitorul Marian Gadenko, și el bucovinean, a fost deosebit.

– M-am prezentat pe scenă împreună cu soția mea, Irina Juraveț-Posteucă, concretizează domnul Gheorghe. De fapt, ea a fost participantă la concurs, iar eu am susținut-o. Muzica ne-a încununat destinele.

Evoluarea la Festivalul „Dolea” i-a deschis tânărului cuplu și duet familial Posteucă mai multe perspective.

– Nu cu mult după festival, ne-a sunat domnul Marian Gadenko și ne-a invitat să participăm împreună cu el la Ziua culturii ucrainene în România. Firește, ne-am bucurat și am acceptat propunerea, continuă domnul Gheorghe. A fost un turneu fantastic, cu întâlniri cordiale, sincere… Am cântat acolo și în limba ucraineană, și în română.

– Iar dacă vorbim despre evenimentele importante din anul trecut, m-aș opri neapărat la evoluarea în cadrul concertului renumitului compozitor, Eugen Doga, la Cernăuți. M-a uimit simplitatea acestui muzician și dirijor de talie universală. Pentru prima dată am cântat sub bagheta unui asemenea dirijor și însoțit de Orchestra simfonică. Pentru mine a fost o lecție de neuitat, consideră interpretul.

Cuplul Posteucă este un cuplu muzical. Soția lui Gheorghe, Irina, are studii muzicale alese și își încearcă și ea norocul de interpretă.

– Pe lângă faptul că participăm și conducem grupuri muzicale, ca și mulți dintre colegii de breaslă cântăm pe la nunți, căci așa sunt timpurile. Sincer mă bucur când doi tineri își unesc inimile și destinele, dar mă întristez când mirii cărora le-am cântat la nuntă în scurt timp după aceasta divorțează, recunoaște domnul Gheorghe. Dar, după calculele mele, în această perioadă de șase ani de când cânt pe la nunți, vreo 90 la sută dintre acei tineri însurăței îşi mențin familiile. Familia este și ea o artă și pentru a asigura armonia între soți se cere nu numai dragoste reciprocă, dar și răbdare, bună înțelegere… Domnul Gheorghe Posteucă a apărut în lumea muzicală a Bucovinei cu o romanță pe versuri de Mihai Eminescu.

– Am debutat cu romanțe, apoi am trecut la muzică populară și la cea de estradă, spune interpretul și muzicianul Gheorghe Posteucă. Dar, de romanțe nu m-am dezis. Împreună cu soția visăm să creăm un colectiv „Posteucă-mix” și, desigur în repertoriul lui vor fi neapărat romanțe de dragoste.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

24 05 2020 LC site POSTEUCA 24 05 2020 LC site POSTEUCA 3 24 05 2020 LC site POSTEUCA 2

Добавить комментарий