La 5 februarie curent s-au împlinit 30 de ani de la dispariția unui mare cărturar al Bucovinei – scriitorul, criticul literar, folcloristul, profesorul universitar, omul de o vastă cultură, Myhailo Ivasiuk. El a fost tatăl marelui compozitor bucovinean, Volodymyr Ivasiuk. Om de o ținută demnă, adevărat patriot al Bucovinei, talentat, erudit…
Mă număr printre acei tineri de cândva, care au avut fericirea să-l cunoască în viață pe acest om deosebit. Eram studentă la Universitatea din Cernăuți. În anul III, ne-a ținut un curs de literatură ucraineană. Îl țin minte ca pe un om deosebit, calm, corect, disciplinat, tacticos, amabil, dar cu o mare durere în suflet. Se pare că uitase deja să mai zâmbească. Nu trecuse nici un an, sau poate deja se împlinise un an de la marea tragedie prin care a trecut întreaga familie Ivasiuk – fusese ucis mișelește de iscoadele fostului regim totalitar sovietic, unicul său fiu – compozitorul, cântărețul, artistul, omul de cultură, Volodymyr Ivasiuk. Despre misterioasa sa moarte, noi studenții, anilor 80 ai secolului trecut, vorbeam practic în șoaptă. Pe atunci asemenea lucruri erau strict interzise. Se auzise niște zvonuri de tragica sa dispariție. Iar durerea tatălui, ca și a mamei, a celor două surori, era imensă.
Peste ani, aveam să aflu că de o asemenea dispariție misterioasă pusă la cale de cerberii fostului regim, avusese parte și poetul român, martirul neamului nostru, Ilie Motrescu de la Crasna. Același scenariu, alte personaje, altă variantă a dispariției, doar cu 10 ani mai târziu. A fi patriot român, ucrainean, sau de altă naționalitate, pe acele timpuri era socotit o crimă.
De câteva ori, am fost invitați câțiva dintre studenții, care frecventam facultatea de jurnalistică a profesiilor obștești, la unele ședințe ale cenaclurilor literare. Aveam să-l văd și aici, printre alți scriitori deveniți cu timpul cunoscuți în întreaga lume și pe profesorul universitar Myhailo Ivasiuk. Vorbea liniștit, cumpătat, calm și sincer, dar mereu obsedat de aceeași durere și tristețe care se pare că nu l-au mai părăsit niciodată.
Frecventam, cum am spuneam mai sus, cursurile de jurnalistică, iar printre colegii de aici, eram de la diferite facultăți, era și sora mai mică a lui Volodymyr Ivasiuk, fiica profesorului Myhailo Ivasiuk, Oksana. Mi-a fost colegă de grup. Ambele am absolvit facultatea de profesii obștești, la secținea jurnalistică cu diplome roșii. Printre altele, am fost unica româncă care m-am învrednicit de această diplomă în acei ani.
Noi, studenții români, pe atunci eram numiți „moldoveni”, aflasem că profesorul Myhailo Ivasiuk cunoștea și limba română. Desigur, cunoștea literatura și cultura noastră, pe marii înaintași ai neamului.
Myhailo Ivasiuk și-a iubit baștina, a ținut la credința străbună, la datini, obiceiuri, la literatura și cultura bucovineană. În muzeul istorico-etnografic al satului Cupca, aflat în incinta liceului din această localitate, avem mape întregi cu reviste, ziare, fotografii, reproduceri ale multor personalități din diferite domenii. Printre mapele păstrate și mereu îmbogățite cu materiale noi, se află și cele ale celor doi mari bucovineni, tatăl și fiul Volodymyr și Myhalo Ivasiuk.
Noi, bucovineni, am trăit în pace și bună înțelegere cu toate naționalitățile conlocuitoare pe aceste meleaguri. Ne iubim limba și neamul nostru, dar respectăm și limba, cultura, obiceiurile altor popoare. Bucovinenii dau dovadă de înțelepciune și toleranță față de toți, care ne stimează, ne apreciază, ne respectă. Tocmai de aceea, personalități asemenea scriitorului și patriotului Myhailo Ivasiuk, merită toată stima noastră iar principalul este să nu-l dăm uitării.
La lecțiile de literatură ucraineană în aceste zile se vorbește și de scriitorul și omul de cultură, profesorul Myhailo Ivasiuk. Mai ales că în aceste zile ale lui Făurar avem așa date importante ca Ziua Internațională a cititului împreună, ziua Limbii materne, ziua marelui scriitor basarabean Grigore Vieru. Iar cunoașterea și promovarea culturii, literaturii, a personalităților bucovinene și nu numai, este una din prioritățile muncii tuturor pedagogilor liceului nostru.
Eleonora SCHIPOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com