Mykola Guitor: „Scopul nostru este dezvoltarea comunităţilor”

18 10 2021 INFO 1

La Consiliul Regional Cernăuţi primul vicepreşedinte, Mykola Guitor, a primit-o pe directoarea executivă a Asociaţiei „Euroregiunea Carpaţi – Ucraina”, Natalia Savka. La întâlnire au participat directorul Agenţiei pentru dezvoltarea regională, Oleksii Gruşko, şi şeful Secţiei pentru relaţiile externe şi colaborare transfrontalieră a aparatului Consiliului Regional, Oleksii Voloşciuk, comunică site-ul Consiliului Regional.  Natalia Savka s-a referit la priorităţile în activitatea Asociaţiei organelor autoadministrării locale „Euroregiunea Carpaţi – Ucraina” pe anii 2021-2022, sarcina principală a cărora constă în facilitarea dezvoltării colaborării transfrontaliere şi interregionale, popularizării potenţialului cultural, istoric, turistic şi natural al părţii ucrainene a Euroregiunii Carpaţi. Au fost examinate proiectele realizate anul curent şi posibilităţile viitoarei conlucrări cu partenerii şi investitorii străini. „Suntem predispuşi la o colaborare reciproc avantajoasă, care va aduce folos comunităţilor şi ne va ajuta să ieşim la nivel internaţional. Scopul nostru este dezvoltarea comunităţilor”, a subliniat Mykola Guitor.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий