Naţiunile Unite anunţă că până la 5.000 de imigranţi au murit înecaţi în acest an în timp ce încercau să ajungă în Europa

117

Reprezentanţii Naţiunilor Unite au anunţat vineri după-amiază că până la 5.000 de imigranţi au murit înecaţi de la începutul acestui an pe Marea Mediterană în timp ce încercau să ajungă în Europa. Este vorba despre cel mai ridicat bilanţ din ultimii ani, o dovadă a creşterii rapide a valului de migranţi dinspre Libia, transmite BBC.

De asemenea, aceste date îi includ şi pe cei 100 de migranţi care şi-au pierdut viaţa în urmă cu o zi, după ce două ambarcaţiuni s-au răsturnat în largul Italiei.

Creşterea numărului imigranţilor înecaţi în acest an are legătură cu condiţiile meteorologice, dar şi cu tacticile periculoase la care recurg traficanţii pentru a evita detectarea ambarcaţiunilor cu migranţi de către autorităţile italiene şi angajaţii Frontex.

Reprezentanţii ONU au cerut Europei să pună la bază metode legale pentru a asigura siguranţa imigranţilor care se încumetă pe Marea Mediterană.

Între timp, purtătorul de cuvânt al ONU, William Sprindler, a precizat că creşterea morţilor este cu adevărat alarmantă, iar metodele utilizate de traficanţi pentru a evita detectarea complică şi mai mult munca salvatorilor de pe Marea Mediterană. În acest sens, traficanţii comunică extrem de bine pentru a trimite mai multe ambarcaţiuni în acelaşi timp de pe coasta Libiei spre Europa.

Aproximativ 360.000 de imigranţi au ajuns pe coastele europene de la începutul acestui an, fie prin Italia, fie prin Grecia.

În medie, 14 imigranţi se îneacă zilnic în Marea Mediterană, deşi a scăzut dramatic numărul persoanelor care se îndreaptă spre Europa.

Cei mai mulţi imigranţi şi-au pierdut  viaţa pe ruta migratorie dinspre Libia spre Italia, după ce autorităţile au închis la începutul acestui an ruta Turcia-Grecia.

Naţiunile Unite susţin că ar trebui să existe programe de relocare şi reunificare a familiilor de migranţi în Europa pentru a-i împiedica pe cei mai mulţi refugiaţi să apeleze la ajutorul traficanţilor pentru a trece Marea Mediterană.

Doar 3.800 de imigranţi au murit anul trecut înecaţi în Marea Mediterană, cei mai mulţi pe ruta migratorie dinspre coastele turceşti spre insulele Greciei.

News.ro

Добавить комментарий