Neamul dăinuie prin graiul lui cel sfânt

31 08 2021 LC LIMBA 5

Ne-am obişnuit cu „duminica limbii române”: în regiunea noastră, prima duminică a lui septembrie era consacrată sărbătorii „Limba noastră cea română”, devenită tradiţională. Aşa a fost treizeci de ani la rând. A treizeci şi una ediţie, care trebuia să aibă loc anul trecut, a fost contramandată din cauza pandemiei. N-am scăpat de pandemie nici anul acesta, dar regulile de carantină nu sunt atât de drastice şi se permite organizarea acţiunilor culturale cu caracter de masă. Conducerea Societăţii  pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”, iniţiatoarea  şi organizatoarea sărbătorii, a decis ca cea de a XXXII-a ediţie să se desfăşoare la 31 august, în ziua când românii de pe glob îşi onorează graiul matern. N-a fost întocmit nici un program de concert, deşi cântece au răsunat la monumentul lui Mihai Eminescu din inima Cernăuţiului, sub teiul sfânt din preajmă. Le-a interpretat Corul „Dragoş Vodă” al Societăţii.

31 08 2021 LC LIMBA 3

După ritualul omagial, la sediul Societăţii „Mihai Eminescu”  au urmat discuţiile despre trecutul, prezentul şi viitorul limbii române în „dulcea Bucovină”. Moderatorul dezbaterilor a fost vice-președintele Societății „Mihai Eminescu”, redactorul-șef al ziarului „Monitorul bucovinean”, Nicolae Șapcă. La ele au participat  Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, cei doi membri de onoare ai Academiei Române, Alexandrina Cernov şi Vasile Tărâţeanu, șefa Catedrei de Filologie Română și Clasică a Universității Naționale din Cernăuți, Cristina Paladean, președintele Societății Scriitorilor Bucovineni, redactorul-șef al revistei „Bucovina literară”, Ovidiu Vintilă, din Suceava, poetul şi criticul literar Ștefan Hostiuc, Gabriela Platon de la Mănăstirea Voroneț, publicista Maria Toacă, politologul şi jurnalistul Marin Gherman, profesori, reprezentanţi ai mediilor.

31 08 2021 LC LIMBA 2

„Duminica limbii române” n-a dispărut din ţinutul nostru, ea este în sufletul celor care vorbesc această limbă, o iubesc, o preţuiesc, o apără pentru urmaşii urmaşilor lor.

31 08 2021 LC LIMBA 4

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий