Negocieri între Ucraina şi SUA pentru a opri construirea Nord Stream 2

În cadrul unui eveniment al Atlantic Council la Washington, SUA, Andrei Kobolyev a lăudat măsurile luate până acum de către Guvernul Statelor Unite, precum sancţiunile care ar afecta companiile implicate în construirea gazoductului.

Au mai rămas doar 160 de kilometri de instalat din gazoduct, după ce SUA a impus sancţiuni în luna decembrie a anului trecut, ducând la oprirea activităţii a Allseas, principala companie implicată în proiect.

„Sancţiunile au fost printre cei mai importanţi paşi făcuţi şi sperăm că Guvernul SUA va continua în aceeaşi direcţie”, a declarat Kobolyev.

„Jocul nu s-a terminat încă. Ruşii vor încerca să-şi dezvolte propria capacitate tehnologică pentru a finaliza gazoductul. Momentan, purtăm discuţii pentru a ne asigura că acest proiect este cu adevărat mort”, a mai adăugat CEO-ul.

Au existat mai multe speculaţii că Guvernul american ar putea pregăti mai multe sancţiuni în cazul Nord Stream 2, în încercarea de a opri finalizarea gazoductului.

Добавить комментарий