Noi condiţii de plătire a pensiilor

lori-0004052894-smallwww

Fondul de pensii informează
lori-0004052894-smallwwwLa 1 aprilie 2015 intră în vigoare modificările la Legea Ucrainei privind asigurarea cu pensii. Ele prevăd ca din pensia celor care continuă să lucreze să fie reduse 15 la sută. Aceste schimbări sunt prevăzute pe perioada 1 aprilie – 31 decembrie 2015.
Modificările de rigoare nu se referă la pensia care nu este mai mare de 1.423,50 grivne. Această restricţie nu se referă la cetăţenii, care primesc pensie în baza Legii Ucrainei „Cu privire la asigurarea cu pensii a persoanelor eliberate din serviciul militar, precum şi a altor persoane”.
Persoanele pensionate în baza legilor „Cu privire la serviciul de stat”, „Cu privire la procuratură”, „Cu privire la statutul de deputat al poporului din Ucraina” şi „Cu privire la statutul judecătorilor”, şi care continuă să lucreze în posturile respective, care oferă dreptul la pensii speciale, urmează să se adreseze serviciilor Fondului de pensii. Conform modificărilor adoptate, de la 1 aprilie şi până la finele anului curent acestor persoane nu li se va plăti pensia indiferent de tipul ei. Aceştia trebuie să aleagă: ori pensia, ori salariul.
Pensiile stabilite în conformitate cu Legea Ucrainei „Cu privire la activitatea ştiinţifică şi tehnico-ştiinţifică” în perioada activităţii în posturile enumerate în ea, precum şi în posturile care oferă dreptul la stabilirea pensiei pentru activitatea ştiinţifică, sunt plătite în proporţii de 85 la sută din mărimea lor.
Plătirea pensiei în volum deplin se restabileşte în următoarea zi după eliberarea din serviciu. Totodată, menţionăm că, indiferent de funcţia pe care o deţine pensionarul, pensia pentru invalizii de grupele I şi II este plătită în volum deplin.
Direcţia Fondului de pensii în regiunea Cernăuţi comunică noile numere de telefoane, puse la dispoziţia pensionarilor militari, precum şi a altor categorii, pentru ca aceştia să fie consultaţi în problemele ce îi preocupă:
098-671-65-83, 050-98-761-39, 51-83-01, 51-83-70.
Poate fi folosit şi SKYPE -voenpens.chernivtsy.
Direcţia Fondului de pensii în regiunea Cernăuţi

Lasă un răspuns