Noul coş de consum –oglinda sărăciei noastre

Pochemu-v-Ukraine-rastut-tsenyi-3

Pochemu-v-Ukraine-rastut-tsenyi-3Cetăţenii ucraineni sunt obligaţi din nou „să strângă centura”. Noua structură a coşului de consum al populaţiei, elaborat de Guvern, demonstrează că familiile vor fi nevoite să-şi restrângă drastic cheltuielile zilnice în favoarea strictului necesar. Potrivit noului coş anual de cumpărături, noi vom avea posibilitatea să procurăm un dulap pentru haine o dată la 25 de ani, un scaun – la 15 ani, un pat – la 25 de ani, un telefon – o dată la 25 de ani, două farfurii – la 3 ani, două furculiţe – o dată la 10 ani, două linguri – o dată la 10 ani, etc.
Dacă cu obiectele casnice ne-am lămurit, în schimb, mai curioasă rămâne situaţia privind lista alimentelor pe care urmează să le consume un cetăţean de rând. În lista anunţată lipseşte untul, care după părerea guvernanţilor trebuie înlocuit cu margarina. Şi aceasta nu mai mult de două kilograme pe an. De asemenea este prevăzut ca un om să consume anual doar 2 kilograme de slănină, 8 kg de carne de porc şi 9 kg de salam.
1453189090-305Anunţul în cauză poate deveni un prilej de bucurie doar pentru porcii din ţară, pentru care acum a crescut speranţa de viaţă mai îndelungată. În acelaşi timp, un bărbat ucrainean ar trebui să-şi cumpere doar un singur costum pe an, o cravată, un pulover, o pereche de pantaloni, 6 perechi de chiloţi şi 10 perechi de ciorapi.
Nici femeile nu vor huzuri în anul curent. Guvernul crede că acestea se pot descurca într-un an cu 6 perechi de chiloţi, două sutiene, un costum de baie, 2 perechi de ciorapi compresivi şi o pereche de pantaloni. Printre mijloacele de igienă figurează două periuţe de dinţi, o apă de colonie, un pieptene şi – atenţie! – 12 role de hârtie igienică. Evident, cu un asemenea coş de consum cetăţenii vor trece tot mai rar pe la toaletă. N-au uitat guvernanţii nici de faptul ca oamenii să arate bine. Potrivit aleşilor poporului, un om obişnuit trebuie să treacă pe la frizerie doar de patru ori într-un an.
În timp ce ţara se prăpădeşte pe zi ce trece, iar oamenii, aduşi la limita existenţei, mor de foame, guvernanţii şi politicienii noştri îşi sporesc averile şi trăiesc liniştiţi, fără grija zilei de mâine. Coşul de consum pe care ni-l propun este o sfidare a bunului simţ pe care noi o tolerăm tacit. Este mai degrabă o “listă a ruşinii” şi bine ar fi să-i punem pe ei în locul nostru. Cu doi ani în urmă oamenii au crezut că luptă pentru libertate şi democraţie. Toţi am crezut în Revoluţia Demnităţii, împotrivindu-ne în faţa unui regim corupt şi autoritar. În consecinţă, constatăm că numai de demnitate nu a fost vorba. Sărac, semiflămând, umilit, neîngrijit – acesta este prototipul cetăţeanului ucrainean de mâine.

Добавить комментарий