Nu e de glumit cu armele

În prezent pe teritoriul regiunii Cernăuţi sunt întreprinse unele măsuri, orientate la neadmiterea destabilizării situaţiei în ţinut şi prevenirea comiterii unor crime cu rezonanţă cu folosirea armamentului şi materialelor explozive. Şi iată că măsurile preventive au adus rezultate.
După cum comunică Ser­viciul de relaţii cu publicul din cadrul Direcţiei MAI al Uc­rainei în regiunea Cernăuţi, zilele trecute colaboratorii Direcţiei de luptă contra crimei organizate din cadrul DMAI l-au depistat pe una din străzile centrului regional şi l-au reţinut pe un bărbat de 47 de ani, originar din raionul Chiţmani. În timpul percheziţiei, colaboratorii organelor de menţinere a ordinii au descoperit o grenadă de tip F1 şi un pistol de fabricaţie străină cu calibrul de 9 milimetri, în magazinul căruia erau trei cartuşe. Obiectele au fost confiscate şi expediate la expertiză. A fost intentat un dosar penal în conformitate cu articolul 263 punct 1 (comportare nelegală cu arme, muniţii de luptă sau materiale explozive) al Codului Penal al Ucrainei. S-a constatat că în trecut bărbatul a fost judecat nu o singură dată. Acum el riscă cu privare de libertate pentru o perioadă de şapte ani. Ancheta prejudiciară continuă.

Добавить комментарий