Numărul civililor uciși în 2018 în operaţiuni militare americane, menționat într-un raport al Pentagonului

aGFzaD0wZDJiYzg5NDkzNDZmMzg1ZmZmOWViMTU0N2Q4Y2EwYg==.thumb

Armata americană a indicat că 120 de civili au fost ucişi şi alţi 65 răniţi în operaţiuni ale sale în 2018 în Afganistan, Irak, Siria şi Somalia, relatează agenţia DPA, citată de Agerpres.

Informaţiile sunt conţinute într-un raport pentru Congres pe care Pentagonul trebuie să-l întocmească anual.

Majoritatea civililor ucişi în operaţiuni militare americane au fost în Afganistan, unde 76 de persoane şi-au pierdut viaţa, potrivit raportului. Alte 42 de persoane au murit în Irak şi Siria şi două în Somalia, potrivit raportului.

Nu au existat însă victime civile în operaţiuni militare americane în Yemen şi Libia, se mai spune în document.

Organizaţia neguvernamentală Airwars, care strânge informaţii din diverse surse privind victime civile, a indicat un număr mult mai mare de civili morţi şi răniţi în operaţiuni militare americane.

Potrivit Airwars, 1.224 de civili au murit în operaţiuni americane şi operaţiuni conduse de americani în Irak, Siria, Afganistan, Somalia, Yemen, Libia şi Pakistan. În Irak şi Siria au murit 805 civili, în Afganistan — 406, în Yemen — opt, în Libia — trei, în Somalia — doi.

Добавить комментарий