Numărul dosarelor depuse pentru burse destinate etnicilor români din Ucraina a ajuns la peste 3.400

2016_06_02_dsc_0196_rsz_crp

Extinderea programului de burse oferite de Guvernul României copiilor etnici români din Cernăuți, Solotvino, Izmail și Odesa își arată deja rezultatele. Au fost depuse peste 3.400 de dosare de bursă, iar numărul acestora va continua să crească până la începutul lunii septembrie.

Până la acest moment au fost înregistrate 1.753 de dosare pentru clasa I și 1.666 de dosare pentru clasa a II-a. Prin comparație, statul român a acordat anul trecut un număr de 1.655 de burse. Prin extinderea programului, vor beneficia de sprijin financiar atât elevii înscriși în clasa I, cât și cei înscriși în clasa a II-a. Cuantumul unei burse este de 1.000 de lei.

De programul de burse beneficiază elevii etnici români cu domiciliul în Ucraina, care studiază în școlile cu predare în limba română sau cu studiul unor materii în limba română ca limbă maternă, din sistemul de învățământ preuniversitar din Ucraina, înscriși în anul școlar 2018-2019.

Добавить комментарий