Numărul persoanelor decedate în Italia din cauza virusului Covid-19 a ajuns la 6

960x0

Încă un om a murit în Italia din cauza virusului Covid-19, astfel încât numărul celor decedaţi a ajuns la şase. În toate cazurile e vorba de persoane în vârstă care aveau şi alte probleme medicale. Totodată, virusul continuă să se extindă cu repeziciune în peninsula Apenină. Până acum au fost înregistrate peste 210 de cazuri de îmbolnăvire.

Autoritățile italiene au luat măsuri drastice pentru a opri răspândirea coronavirusului, însă riscul este destul de mare, întrucât nu pot să îi verifice pe toți cei care intră în țară.

Premierul Giuseppe Conte a dat asigurări că nu vor fi probleme la aprovizionarea cu alimente în orașele afectate de Covid-19. Virusul a fost depistat deja în 11 localități, printre care și Milano.

Zeci de evenimente culturale au fost anulate din cauza virusului. Astfel, teatrul La Scala a fost închis, carnavalul de la Veneția s-a încheiat cu două zile mai devreme, iar mai multe meciuri de fotbal au fost anulate. În plus, toate competiţiile sportive din următoarea perioadă se vor desfăşura fără spectatori.

Uniunea Europeană este pe cale să închidă frontierele pentru prima dată de la crearea spaţiului Schengen. Surse de la Bruxelles spun că mai multe țări sunt pregătite să facă acest pas din cauza crizei din Italia. Printre acestea se numără Austria, care a luat deja a măsuri sporite de precauție.

Ieri seara, Ministerul austriac de Interne a dispus blocarea traficului feroviar din și spre Italia, dar pentru că suspiciunile de îmbolnăvire a doi pasager nu s-au adevenit, circulaţia trenurilor a fost reluată. Între timp, tot mai mulţi cetățeni UE au intrat în panică.

Astfel, în Germania au fost epuizate stocurile de măști medicinale din farmacii.

Virusul se răspândește și în Coreea de Sud. Autoritățile locale au raportat 161 de cazuri noi de infectare.

«Până acum, numărul pacienților infectați cu Covid-19 a ajuns la 763. Dintre ei, 18 au fost lecuiți și externați, iar șapte au murit», a comunicat viceministrul Sănătății din Coreea de Sud, Kim Gang-Lip.

Azi au fost confirmate şi primele cazuri de infectare în Irak, Afganistan, Kuweit şi Bahrain, în toate situaţiile fiind vorba de cetăţeni întorşi recent din Iran.

Aproape 80 de mii de cazuri de contaminare cu Covid-19 au fost înregistrate până la acum. În total, peste 2.600 de oameni au murit din cauza virusului.

Mortalitatea, potrivit cifrelor oficiale este în jur de 2,3%, grupa de vârstă cel mai afectată fiind a persoanelor de peste 60 de ani, care sufera şi de alte boli.

Добавить комментарий