O bătrână din Cernăuți, înșelată cu 10 mii grivne de către un „pseudo-polițiști”

1521646687_4655

Colaboratorii Secției de poliție Sadagura au fost sesizați, miercuri,  de către o femeie, în vârstă de 80 de ani, din Cernăuți, cu privire la faptul că a fost apelată, pe telefonul fix, de către un bărbat, care s-a recomandat ca reprezentant al poliției naționale, aducându-i la cunoștință faptul că fiica ei a fost reținută și se află după gratii pentru că a distrus un telefon mobil. Ulterior, pentru „remedierea situației” bărbatul a solicitat o sumă de 10.000 grivne, furnizându-i totodată un cont pentru transferuri bănești. Femeia și-a dat seama că a devenit victima înșelăciunii doar după ce a transferat suma specificată.

În aceeași zi, poliţiştii bucovineni au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 41 de ani, din raionul Storojineț, cu privire la faptul că a fost apelată, de către niște persoane necunoscute, care s-au recomandat ca fiind lucrători bancari. Aceștia i-au spus femeii că din motive de securitate fondurile aflate pe cardul personal  trebuiesc transferate în alt cont. Astfel, femeia a fost escrocată de 8.000 grivne.

În ambele cauze, poliţiştii au deschis anchete în vederea identificării autorilor, depistării acestora şi tragerea lor la răspundere penală.

1521646624_whatsapp-image-2018-03-21-at-15.41.38

Добавить комментарий