O fundație maghiară din Transcarpatia, acuzată de separatism

p_366239_1_slidertop2

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a declanșat cercetări penale cu privire la suspiciunea de separatism împotriva Fundației Caritabile „Centrului de Dezvoltare Economică din Transcarpatia Egán Ede”, se arată pe siteul oficial al fundației, transmite mukachevo.net.

Conducerea fundației susține că colaboratorii organelor de drept îi acuză de separatism. Aceștia consideră scandalos faptul că Ucraina, care dorește să adere la Uniunea Europeană, vede o amenințare la adresa integrității teritoriale a țării prin subvențiile provenite din UE.

Fundația afirmă că își desfășoară activitatea în Transcarpatia în conformitate cu legislația ucraineană, ca organizație înregistrată oficial. Domeniul de activitate al centrului se rezumă la susținerea antreprenorilor care ajută populația, ce trăiește în condiții economice dificile, să rămână și să prospere în locurile natale.

Pogramul de dezvoltare economică „Egán Ede” a fost lansat în anul 2016 de Ungaria şi Asociaţia Culturală Maghiară din Transcarpatia (KMKSZ) pentru a sprijini întreprinderile maghiare din Transcarpatia în vederea îmbunătăţirii situaţiei economice a comunității.

Добавить комментарий