O importantă competiție la CIE Cupca

72825026_1085566985148263_3639276891145240576_n

Zilele acestea terenul sportiv de la CIE Cupca, a găzduit competițiile anuale ale jocului militaro-sportiv,  numit „Djura”.

26 de școli din raionul Hliboca, însoțiți de instructorii lor au venit la aceste competiții, organizate de secția raională de învățământ public

Prezenți din partea ARS Hliboca au fost dl  Lopuleac, metodiștii secției raionale a învățământului public Vasilii Șveț, Ruslan Șciur, Nicolai Leah, profesori de educație militară și fizică.

În haine militare, echipați cu toate cele necesare, elevii școlilor noastre  au trecut  5 probe importante: cunoașterea primului ajutor medical, obstacolele, marșul la pas, canatul, tragerea la țintă.

De asemenea toate școlile au prezentat câte o mapă cu o măsură petrecută în școală.

Toate școlile s-au prezentat bine, dând dovadă de o bună pregătire, de seriozitate.

Juriul, din componența căruia au făcut parte metodiștii secției raioanele de învățământ, reprezentanții comisariatului militar, au apreciat prin diplome  și cupe stăruința elevilor.

Astfel echipa elevilor de la CIE Cupca, condusă de profesorul de educație militară Petru Morar, a obținut locul 2, obținând 5 diplome la diferite probe.  Locul întâi le-a revenit celor de la liceul din Volcineții Vechi.

Juriul, în frunte cu dl Vasile Șveț a dat o înaltă apreciere pregătirii tuturor elevilor, le-a mulțumit profesorilor, dar și direcției CIE Cupca, pentru buna pregătire a școlii, a terenului sportiv, a inventarului de care a fost nevoie.

                              Eleonora Schipor, pedagog-organizatoare la CIE Cupca

72336006_1085567425148219_3601397981128949760_n 72485541_1085567195148242_5196781282788376576_n 73173628_1085567671814861_8310969284939481088_o

 

 

Lasă un răspuns