Cu Rusia există deja demult numeroase diferende, cu SUA de abia după venirea la Casa Albă a lui Donald Trump. O schimbare majoră de direcție a politicii externe germane nu este însă de așteptat, scrie analistul Miodrag Soric de la Deutsche Welle.
Demult nu s-au mai auzit vești bune despre relațiile germano-ruse. Războiul din Ucraina, sprijinul Moscovei pentru președintele sirian Assad, sancțiunile economice reciproce, afacerea Skripal: de ani buni, știrile negative despre Rusia predomină. Relația Est-Vest a continuat să se prăbușească tot mai adânc. Iar faptul că Germania a lipsit aproape un an ca jucător pe scena politică internațională nu a simplificat situația. Dar campania electorală din Germania și lunga formare a noului cabinet de la Berlin au fost mai importante.
Optimism precaut
Ce a fost, a fost. În ultimele zile, mai mulți miniștri germani au luat drumul Rusiei. În fine, pe Putin l-a vizitat acum și cancelara federală. Brusc, se vorbește de un optimism moderat în relațiile germano-ruse. Președintele Putin aprobă se pare continuarea livrărilor de gaz rusesc către Europa de Vest prin conductele care traversează Ucraina, garantând în continuare Kievului încasări de miliarde din taxe de tranzit. Și asta în pofida proiectului energetic Nord Stream prin Marea Baltică.
Dar diavolul se ascunde în detalii. Se mulțumește guvernul ucrainean cu astfel de afirmații? De la cine ar urma să primească garanții certe? De la guvernul rus, de la UE? De la amândoi? Aceste întrebări au rămas deschise și după întâlnirea la vârf ruso-germană. Guvernul de la Kiev este pe mai departe neîncrezător, ceea ce este total de înțeles, după experiențele din ultimii ani. Dar neîncrederea nu ajunge pentru a rezolva problemele. Ucraina trebuie să se așeze la masa negocierilor, sprijinită de Germania și de UE. Mai ales dacă Moscova ar fi dispusă să facă concesii privind acordul de la Minsk. Putin a dat de înțeles acest lucru la Soci. S-ar putea ca președintele rus și cancelara federală să se revadă în curând, pentru a discuta despre un plan de pace pentru estul Ucrainei. În formatul deja cunoscut, cu participarea inclusiv a președinților Ucrainei și Franței. Cu toții știu că un conflict devine și mai greu de soluționat pe măsură ce durează mai mult. Nu există alternativă la procesul Minsk.
Merkel și Putin nu văd alternativă nici la acordul nuclear cu Iranul. Rusia și Germania doresc menținerea înțelegerii cu Teheranul. China vrea același lucru, la fel ca restul europenilor semnatari ai documentului – în ciuda faptului că SUA s-au retras din afacere și încearcă să o submineze. Rămâne de văzut dacă Washingtonul va impune cu adevărat sancțiuni împotriva firmelor străine care vor continua să facă afaceri cu Iranul. Ironia istoriei: părăsirea de către America a acordului cu Iranul duce la reapropierea europenilor de ruși. Mai mult chiar: amenințările americane la adresa Teheranului duc la creșterea prețului țițeiului – acesta a depășit în premieră după mai mulți ani pragul de 80 de dolari pe baril. Ceea ce generează bani buni și neașteptați pentru vistieria de stat rusă. Încă o pagubă colaterală neintenționată a politicii externe americane sub Trump.
O listă lungă de neînțelegeri
Nimeni nu o poate acuza pe Angela Merkel că nu abordează cu Putin temele incomode pentru acesta. Ea a vorbit cât se poate de clar: a criticat limitarea libertății presei în Rusia și prigonirea intelectualilor și oamenilor de cultură. A criticat atacurile cibernetice comise de hackeri ruși asupra Ministerului de Externe de la Berlin sau sprijinul lui Putin pentru președintele sirian Assad. Lista neînțelegerilor cu partea rusă este una lungă. Dar cancelara germană nu pare descurajată de acest aspect. Desigur că neîncrederea reciprocă rămâne. Moscova a spart multe porțelanuri politice în ultimii patru ani. Repararea acestora va lua mult timp.