O viață trăită frumos

Screenshot_22-752x440

Mulți dintre foștii ei elevi sunt la odihna binemeritată. A nins timpul și peste tâmplele lor. Dar le-a rămas în inimă flacăra vie a iubirii față de oameni, față de tot ce e frumos și bun în viață, pe care le-a aprins-o legendara lor profesoară, doamna Domnica GORDUNA. Ea, fiind profesoară de chimie și biologie, s-a străduit întotdeauna să le dea și lecții pentru suflet, căci acestea, spre deosebire de formulele chimice, nu se uită niciodată, servind drept catalizator pentru faptele bune și nobile.

I-a învățat să-și iubească graiul și neamul și ori de câte ori revine la Roșa de la Chișinău poetul și ziaristul Mihai Morăraș, caută un buchet de flori pentru iubita lui profesoară, Domnica Gorduna.

Se pare că ea a lucrat toată viața la Școala medie nr. 10 cu limba română de predare, dar puțini știu că provine dintro familie de ucraineni dintr-un sat din raionul Zastavna. În perioada interbelică a învățat în școală românească. După studiile de la Universitate a lucrat o perioadă de timp în regiunea Ternopil. Și, totuși, la Școala de la Roșa, printre profesorii și elevii români s-a simțit ca la ea acasă, ca în mijlocul unei familii prietenești și scumpe. Și acum, la vârsta ei înaintată, este așteptată cu drag la festivitățile din această școală. Iar cu prilejul bicentenarului școlii, marcat la finele anului 2016, doamna Domnica Gorduna a brodat un prosop cu ornamente românești, devenind un exponat prețios în muzeul uneia dintre cele mai vechi instituții de învățământ din Bucovina.

În decursul vieții sale ea s-a condus și se conduce după cuvintele lui Albert Einstein: „Ce faci pentru tine, dispare odată cu tine, ce faci pentru alții, rămâne pentru eternitate”.

Și iată că la 24 ianuarie, doamna Domnica Gorduna și-a sărbătorit jubileul său de 90 de ani. Și ceea ce a făcut această renumită profesoară pentru discipolii ei, nu este dat uitării. Foștii colegi de breaslă, absolvenții precum și actualul colectiv pedagogic al Școlii medii nr.10 de la Roșa îi adresează cele mai sincere felicitări și urări de sănătate cu prilejul acestei date remarcabile: „Primiți petala vârstei ca o binecuvântare. Ea să vă fie rod al bucuriei și speranței. Să vă aducă pace sufletească. În loc de supărare, să aveți dragoste și soare, în loc de vise zbuciumate, să aveți fapte măsurate, în loc de lacrimi și durere, să aveți putere și avere”.

Viața trăită frumos de doamna Domnica Gorduna este o lecție minunată pentru pedagogii din zilele noastre. La mulţi ani!

Vasile Carlașciuc

Добавить комментарий