Obiceiuri de Anul Nou în Europa. Ce trebuie să faci pentru a avea noroc în 2018

Screenshot_1

Anul Nou reprezintă un moment de sărbătoare în toate culturile lumii, de aceea nenumărate sunt obiceiurile, tradiţiile sau superstiţiile pe care fiecare popor le păstrează cu sfinţenie. Se spune că cine îndeplineşte aceste ritualuri va avea noroc în anul care abia începe.

În Anglia şi Scoţia oamenii sărbătoresc trecerea într-un nou an cu multă voie bună, muzică, dansuri tradiţionale, dar şi cu multă grijă faţă de oaspeţii pe care-i au la masa de Revelion. Scoţienii, de exemplu, cântă tradiţionalul „Auld Lang Syne” în timp ce dansează în horă.

Atât pentru scoţieni, cât şi pentru englezi, un moment important al primei zile din an este vizita unui oaspete. În funcţie de persoana care-ţi calcă prima în casă în noul an vei ştii dacă acesta îţi va aduce noroc sau, dimpotrivă, ghinion. Se spune că dacă oaspetele este un bărbat tânăr, cu părul închis la culoare şi aduce cu el daruri pentru gazde, atunci norocul este garantat.  Darurile clasice pe care oamenii le fac în astfel de clipe constau în pâine făcută în casă, sare sau cărbune, toate fiind elemente care te duc cu gândul la viaţă. În Anglia este bine ca oaspetele să nu uite de capul familiei şi să-i ducă o băutură în dar.

Focul ocupă un loc important în tradiţiile scoţienilor de Anul Nou. Pe străzi, mai ales în sate, sunt rostogolite roţi îmbibate în smoală, aprinse. De asemenea, în locuinţe, oamenii ard crengi de ienupăr, focul având menirea de a alunga bolile din respectivul loc.

Austriecii îmbină perfect muzica, tradiţiile şi arta culinară în noaptea de Revelion. Toată lumea ştie celebrul „Bal Imperial” de Anul Nou când la miezul nopţii orchestra cântă opera „Dunărea Albastră” a lui Strauss. Bărbaţii vor fi întotdeauna îmbrăcaţi în costume negre, iar femeile în rochii albe.

Pentru cumpăna dintre ani, porcul are locul lui bine definit în cultura austriacă. Nu doar că este aproape obligatoriu ca masa de Revelion să-l aibă în centrul atenţiei pe purceluşul de lapte, dar figurinele reprezentând acest animal se găsesc la toate tarabele cu suveniruri din Austria, fiind unul dintre cele mai uzuale cadouri în perioada respectivă.

Un alt obicei aducător de noroc pentru austrieci este să topească în noaptea de Anul Nou plumb, apoi lichidul fierbinte să-l toarne într-un vas cu apă rece. În funcţie de formele pe care plumbul îl ia când se întăreşte se va ştii dacă persoana respectivă are sau nu un an bun.

Şi pentru nemţi jocul cu plumbul topit constituie o tradiţie care-ţi prezice norocul sau ghinionul în noul an. De exemplu, dacă plumbul se va întări în formă de inimă, atunci cu siguranţă în acel an te căsătoreşti, în schimb, dacă ia forma unei cruci, atunci anul nou va veni cu greutăţi, posibil chiar cu moarte în familie.

Pentru greci prima zi din an este legată direct de sărbătoarea Sfântului Vasile. Cu acest prilej se prepară o prăjitură specială, „vasilopita”,  în care se ascunde o monedă. Aceasta se taie în felii, iar cel care găseşte moneda în felia sa va avea un an nou plin de noroc. Prima felie de „vasilopita” este destinată Mântuitorului Iisus Hristos sau Sfântului Vasile cel Mare, apoi fiecare primeşte câte o felie în ordinea vârstei.

La miezul nopţii, capul familiei loveşte cu o rodie zidul casei, iar dacă fructul se împrăştie peste tot, atunci familia va avea parte de un an îmbelşugat.

La fel ca şi în cazul scoţienilor, şi grecii pun mare accent pe probitatea morală a primei persoane care le va călca pragul în noul an. Se spune că dacă oaspetele este om bun, atunci şi anul va fi bun, dar este om rău, atunci anul care abia începe va fi unul plin de greutăţi pentru gazde.

Spaniolii aleg să petreacă trecerea dintre ani în compania celor dragi, plini de voie bună şi distracţie. De cele mai multe ori, la ora 12.00 ies în pieţe pentru a asculta gongul care vesteşte începutul unui nou an calendaristic. Cele 12 bătăi ale gongului sunt însoţite de un obicei răspândit în toată Spania: fiecare persoană mănâncă 12 boabe de strugure, câte una la fiecare bătaie. Se spune că cele 12 boabe de strugure îi vor aduce noroc celui care le-a mâncat la cumpăna dintre ani.

Desigur, nu trebuie să uităm că cele 12 bătăi ale gongului sau cele 12 boabe de strugure, fac referire directă la cele 12 luni ale anului. Aşadar, trebuie să fie 12 neapărat pentru a avea noroc în fiecare lună din noul an.

Adevărul.ro.

Lasă un răspuns