OBICEIURI, TRADIŢII ŞI SUPERSTIŢII DE DRAGOBETE

dragobete-iubeste-romaneste

Ziua lui Dragobete, zeul tinereţii, al veseliei şi al iubirii, are origini străvechi. Dragobete este un personaj preluat de la vechii daci şi transformat ulterior într-un protector al tinerilor şi patron al iubirii. Urmând firul anumitor legende populare, se pare că Dragobete (numit şi “Cap de primăvară”, “Năvalnicul” sau “Logodnicul Păsărilor”) nu era nimeni altul decât fiul babei Dochia, un flăcău extrem de chipeş şi iubăreţ, care seducea femeile ce îi ieşeau în cale. Dragobete a rămas însă până în ziua de astăzi ca simbolul suprem al dragostei.

Sărbătoarea Dragobetelui are o simbolistică bogată şi interesantă. Dragobetele îngemănează în esenţa sa atât începutul, cât şi sfârşitul – începutul unui nou anotimp şi al reînsufleţirii naturii, sfârşitul desfătărilor lumeşti, căci începe Postul Sfânt al Paştelui.

În vremuri de demult, în această zi de mare sărbătoare, tinerii îmbrăcaţi în straie frumoase, cuviincioase obişnuiau să se adune în păduri şi să culeagă cele dintâi flori ale primăverii. Culesul florilor continua cu voie bună şi cântece. La ceasul prânzului, fetele porneau în fugă spre sat, iar băieţii încercau să le prindă şi să le sărute. Dacă băiatul îi era drag fetei, aceasta se lăsa prinsă, ulterior având loc şi sărutul considerat echivalent al logodnei şi al începutului iubirii între cei doi. Înspre seară, logodna urma să fie anunţată comunităţii satului şi membrilor familiei.

Cei care participau la sărbătoare, respectând tradiţia, erau consideraţi a fi binecuvântaţi în acel an. Ei vor avea parte de belşug, fiind feriţi în schimb de boli şi febră. Conform anumitor superstiţii din bătrâni, cei care nu sărbătoreau această zi erau pedepsiţi să nu poată iubi în acel an.

Dacă vremea era mohorâtă în această zi, dacă era foarte frig, ploua sau ningea, tinerii se adunau într-o casă „să facă de Dragobete”, să petreacă, să lege prietenii, să se ţină de jocuri şi ghiduşii.

zile, bătrânii satului acordau o îngrijire specială animalelor din ogradă, dar şi păsărilor. Bătrânii credeau că în această zi păsările îşi aleg perechea pe viaţă şi se unesc în construirea cuiburilor. La sfârşit de iarnă şi început de primăvară, Dragobete oficia nuntirea păsărilor în cer. Sacrificarea animalelor este interzisă în această zi.

Nu este voie să plângi în ziua de Dragobete. Se spune că lacrimile care curg în această zi sunt aducătoare de necazuri şi supărări în lunile care vor urma.

Добавить комментарий