Oficial ucrainean: Ascundeți eurorablele în garaje!

20190831_115231

Proprietarii de mașini cu numere de înmatriculare străine sunt îndemnați să țină
ascunse autovehiculele în garaje, până când
noua Radă Supremă de legislatura a IX-a va
adopta o nouă lege cu privire la legalizarea
lor. Anunțul a fost făcut de către Volodymyr
Martynenko, consilier al ministrului Afacerilor  Interne. „Dacă o mașină cu numere de înmatriculare străine nu apare pe stradă, atunci fizic este imposibil de a pedepsi șoferul”, a explicat el. Potrivit lui, Rada Supremă pur și simplu nu va avea timp să adopte noua lege în luna august. În al doilea rând, a subliniat Martynenko, legea adoptată anterior privind aplicarea sancțiunilor pentru mașinile nelegalizate a intrat în vigoare pe 22 august, iar autoritățile de aplicare a legii și cele vamale sunt obligate să o aplice. „Pe 22 august Site-ul Serviciului Fiscal de Stat a confirmat că
legea a intrat în vigoare și începe aplicarea
sancțiunilor. Nu vreau să sperii pe nimeni.
Dar să fim sinceri – avem o lege și ea trebuie să funcționeze», a reamintit reprezentantul
Ministerului de Interne.

Reamintim că legea privind vămuirea
mașinilor cu numere străine de înmatriculare urma să intre în vigoare la 24 mai a.c. Ulterior a fost amânată pentru 22 august. Potrivit legii, pentru depășirea perioadei de ședere în țară șoferii riscă amenzi drastice sau confiscarea autovehiculului. Valoarea amenzilor  depinde de durata întârzierii șederii în țară și variază de la 8,5 mii până la 170 mii de grivne. Potrivit informațiilor Ministerului de Interne, pe teritoriul Ucrainei se află între 600-800 mii de autoturisme străine nevămuite.

Добавить комментарий