Oficializarea limbii maghiare în administrația locală, respinsă de Parlamentul României

vot_in_camera_deputatilor

Așa cum era de așteptat, Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a respins miercuri propunerea legislativă a UDMR care viza obligativitatea autorităților locale de a asigura utilizarea limbii maghiare în administrație în localitățile din România în care trăiesc cel puțin 20% etnici unguri și care ar fi permis arborarea steagului secuiesc pe clădirile instituțiilor publice, potrvit Timpromânesc.ro.

S-au înregistrat 287 de voturi ”pentru”, 21 de voturi ”împotrivă” și 3 abțineri, după ce luni și marți, comisiile de specialitate ale Camerei au adoptat și ele rapoarte de respingere a proiectului.

Senatul adoptase tacit inițiativa la finalul lunii trecute.

În Codul administrativ în vigoare există prevederea că autoritățile publice pot asigura folosirea limbii materne în localitățile unde trăiesc minimum 20% minorități naționale. Modificarea avută în vedere de UDMR viza obligativitatea autorități publice de a asigura folosirea limbii materne în respectivele localități, după ce mai mulți primari români au refuzat să aplice prevederea legislativă.

Inițiativa maghiarilor din Parlamentul României aducea o serie de modificări Codului Administrativ, adoptat anul trecut prin ordonanță de urgență de Guvernul condus de Viorica Dăncilă.

Proiectul a fost depus în Parlament în toamna anului trecut și a primit două avize favorabile de la comisiile de specialitate, unde PSD și UDMR au majoritatea.

Libertatea Cuvântului – www.lyberti.com

Добавить комментарий