ONU lansează un apel umanitar record de 22,2 miliarde de dolari pentru 2017

siria-razboi-civil-pagube-getty

Organizaţia Naţiunilor Unite a lansat luni un apel umanitar record, cerând 22,2 miliarde de dolari pentru 2017 pentru a ajuta circa 93 de milioane de persoane afectate de conflicte şi dezastre naturale, relatează Reuters.

Mai mult de jumătate din suma cerută va fi folosită pentru nevoile persoanelor afectate de conflictele din Siria, Yemen, Irak şi Sudanul de Sud, a informat Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA).

„Amploarea crizelor umanitare în momentul de faţă este mai mare ca oricând de la înfiinţarea Organizaţiei Naţiunilor Unite”, a declarat şeful OCHA, Stephen O’Brien, într-un comunicat.

„Niciodată până acum un număr atât de mare de oameni nu au avut nevoie de sprijinul nostru şi de solidaritate pentru a supravieţui şi pentru a trăi în condiţii de siguranţă şi în demnitate”, a mai spus el.

Mai multe ţări, între care Afganistan, Burundi, Congo şi Somalia au lansat apeluri umanitare de urgenţă aproape anual în ultimul sfert de secol, iar unele se vor confrunta cu crize şi mai mari în 2017, potrivit ONU.

Pe măsură ce nevoile umanitare continuă să crească, lucrătorii umanitari sunt supuşi unui pericol din ce în ce mai mare de a fi ţinta unor atacuri iar eforturile lor sunt îngreunate de accesul redus la cei care au nevoie de ajutor, de creşterea lipsei de respect pentru drepturile omului şi de încălcările flagrante ale dreptului umanitar internaţional, a mai spus O’Brien.

În Siria, nevoile umanitare sunt aşteptate să „crească exponenţial„ dacă nu va fi găsită o soluţie politică la conflictul care durează de aproape şase ani, 13,5 milioane de persoane având nevoie de ajutor.

În Afganistan, unde forţele guvernamentale luptă împotriva insurgenţei talibane, 1,8 milioane de persoane, în cea mai mare parte copii, vor avea nevoie de tratament pentru malnutriţie acută anul viitor, potrivit apelului ONU.

În acelaşi timp, ca urmare a crizei politice din Burundi, numărul celor care vor avea nevoie de ajutor urgent se va tripla ajungând la circa trei milioane, estimează ONU.

Sursa: agerpres.ro

Добавить комментарий