Opt bucovineni cu dublă cetățenie, reținuți la frontieră în timp ce încercau să părăsească țara

DSCF3338

De la începutul anului curent, potrivit unui comunicat de presă emis de Detașamentul de grăniceri Cernăuți al Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei, în punctele de trecere a frontierei din regiunea Cernăuți au fost reținuți opt cetățeni ucraineni care au prezentat la controlul de frontieră pașapoarte eliberate de autorități străine.

Potrivit comunicatului de presă, este vorba despre opt bucovineni cu domiciliul în Ucraina, care dețin dubla cetățenie ucraineano-română, iar documentele prezentate la punctele de control nu acordă dreptul pentru trecerea frontierei de stat.

„În majoritatea cazurilor, persoanele care încearcă să părăsească țara prezentând documentele al unei alte țări sunt condamnate de instanțele ucrainene la pedeapsă în formă de amendă. De exemplu, anul trecut suma totală a amenzii pentru această încălcare s-a ridicat la aproximativ 100 mii grivne”, se arată în comunicat.

Experții estimează că în regiunea Cernăuți locuiesc 10 – 50 de mii de persoane, care sunt atât cetățeni ai Ucrainei, cât și a României.

Добавить комментарий