Orchestra de muzică populară „Izvoraș”, la 70 de ani

DSC_0475

Marți, 22 mai 2018, în ziua prăznuirii aducerii moaștelor Sf. Irh. Nicolae, la Casa de Cultură din Costiceni s-a desfășurat concertul consacrat celor 70 ani de activitate a orchestrei de muzică populară „Izvoraș”, sărbătoare de suflet, cu o sală arhiplină, care a adunat adevărații admiratori ai culturi românești.

Momentul aniversar a devenit balsam de încântare, bucurie și voie bună în inimile tuturor celor prezenți, a fost marcat printr-un spectacol de excepție, iar artiștii au fost onorați cu vii și îndelungi aplauze.

De menționat, că anterior se preconiza ca acest concert să se desfășoare în cadrul Festivalului de folclor „Toadere Captari”, astfel că școala de muzică din sat a mobilizat efectivul de pedagogi și elevi pentru acest eveniment.

Programul cultural dedicat activității orchestrei, a început cu un minut de reculegere în memoria tuturor instrumentiștilor și soliștilor vocali care au trecut în eternitate. A urmat apoi concertul propriu-zis, la care s-a prezentat orchestra „Izvoraș”, dirijată de Vladimir Șeremet, lucrător emerit al culturii din Ucraina, împreună cu soliștii vocali și instrumentiști.

În prima parte a spectacolului s-au prezentat pe scenă solistele vocale: Mariana Ceban cu cântecul „La căsuța de la Prut”, Ecaterina Vataman cu cântecul „Hora de la Costiceni”, Anastasia Savciuc cu cântecul „Pe toloaca satului”, Cristina Caproș cu cântecul „Frunzuliță busuioc”, Carolina Rusu cu cântecul „La casa cu omenie”, precum și soliștii instrumentiști – Marin Apopii, Anastasia Muraru, Anișoara Baran, Sergiu Iluță, Costel Ionițoi, Cristian Panevschi, Rostislav Saca și alții, elevi ai școlii de muzică.

Pentru cei sărbătoriți, reprezentanții administrației publice raionale și regionale le-au înmânat câte o diplomă de excelență, felicitându-i și urându-le mult succes în continuare. La momentul jubiliar cu un mesaj de felicitare pe scenă a urcat și președintele Asociației „Feciorii satului Costiceni” din Chișinău domnul Victor Botezatu.

În continuare pe scenă a evoluat Ansamblul de copii „Ghiocelul” de la școala de muzică din Costiceni, dirijor prof. Victor Ceban, cu interpretele Anastasia Gligor, Alexandrina Ionițoi și Anastasia Savciuc, care au interpretat cântecele „Mi-a adus bădița flori”, „Ăsta-i joc din Bucovina” și ,,Bade-n pălărie nouă”.

Este regretabil că la acest concert aniversar nu a putut participa renumita solistă Iulia Captari-Bidașcu din motive de stare a sănătății, care a fost prima solistă a orchestrei „Izvorașul” o viață întreagă.

Cea de a doua parte a concertului aniversar a început cu un dans popular, executat de Ansamblul „Vatra” din Noua Suliță, mult așteptații oaspeți din România, Ansamblul folcloric „Stejărelul” de la Clubul Copiilor Darabani, județul Botoșani, coordonator prof. Mirel Dascălu, precum și membrii Orchestrei de muzică populară „Plaiul Herței” de la Casa raională de Cultură Herța, coordonator lucrătorul emerit al culturii din Ucraina Ilie Crâșmaru.

Lasă un răspuns