Pământul ar putea fi distrus de erupţii vulcanice în masă

maxresdefault-2

Climatologi şi specialişti în studiul activităţii vulcanice de la Universitatea Clermont Auvergne din Franţa cred că o parte a globului ar putea fi distrusă în doar cinci minute, ca urmare a unor erupţii vulcanice masive sau a reactivării unor vulcani, cum ar fi cel din Yellowstone Park, SUA.

Cataclismul ar putea duce la dispariţia unor întregi oraşe şi chiar ţări. Experţii sunt siguri că topirea gheţarilor şi creşterea temperaturilor de pe planetă vor conduce în următoarele câteva decenii la o erupţie vulcanică masivă, inclusiv a unor vulcani care anterior erau consideraţi inactivi. Potrivit acestora, temperaturile scăzute şi topirea gheţii din Antarctica doar vor agrava situaţia – pentru că de milioane de ani, învelişul de gheață a fost un fel de „sistem de protecţie” al mediului împotriva erupţiilor vulcanice, însă activitatea umană duce, din nefericire, la catastrofe globale. Schimbările climatice pot influenţa chiar şi vulcanii a căror activitate a fost considerată anterior ipotetică.

Rador

Добавить комментарий