Papa Francisc: Europa riscă să moară din cauza populismului

pope-francis-620x413

Papa Francisc le-a spus vineri liderilor europeni că blocul comunitar se confruntă cu un adevărat ”vid de valori”, condamnând în acelaşi timp populismul antiimigraţionist şi extremismul ca riscuri mortale pentru UE, potrivit News.ro.

Suveranul Pontif i-a avertizat pe liderii europeni cu privire la proliferarea populismului antiimigraţionist şi a extremismului în interiorul graniţelor europene, precizând că cele două orientări politice reprezintă riscuri mortale pentru UE.

„Atunci când un organism îşi pierde direcţia şi nu mai poate privi înainte, el experimentează un regres şi, pe termen lung, riscă să moară. Reîntoarcerea la Roma după 60 de ani (n .red: de la semnarea Tratatului) nu poate fi o simplă călătorie în trecut, este necesar să înţelegem memoria acelor evenimente, pentru a înţelege mai bine prezentul”, a atras atenția Suveranul Pontif.

Papa Francisc le-a spus liderilor europeni că trebuie să promoveze cu mai multă energie şi pasiune un ”patrimoniu de idealuri şi valori spirituale” europene, acesta fiind „cel mai bun antidot pentru vidul de valori din zilele noastre”.

De asemenea, Suveranul Pontif a explicat că tocmai acest „vid de valori” reprezintă un aşa-numit teren fertil pentru dezvoltarea formelor de extremism, atrăgând atenţia asupra atentatului de la Westminster, comis de un bărbat născut şi crescut în Marea Britanie.

Papa a criticat adeseori blocul comunitar pentru lipsa de viziune, atrăgând în urmă cu trei ani furia cancelarului german. Atunci, suveranul pontif a comparat uniunea cu o femeie bătrână care şi-a pierdut fertilitatea.

Însă, acesta a adoptat un ton mai puţin ostil vineri, cerându-le liderilor europeni să nu închidă continentul în favoarea reînvierii zidurilor.

UE i-a acordat în urmă cu un an premiul Charlemagne, ce recompensează personalităţi remarcabile implicate în unificarea europeană. Cu această ocazie, el le-a dat o lecţie liderilor europeni, cerându-le să se întoarcă la rădăcinile proiectului european.

De atunci, suveranul şi-a nuanţat într-o oarecare măsură visul de a deschide larg uşile pentru migranţi, unori criticat dur de unii catolici europeni.

Însă, Papa le-a amintit vineri liderilor europeni că nu este suficient să trateze criza imigranţilor ca o problemă ce ţine de numere, economie şi securitate, denunţând o „lipsă de memorie” a celor care ignoră că Europa modernă s-a născut în urma unei migraţii în masă şi din cenuşa celui de-al Doilea Război Mondial.

Добавить комментарий