Parlamentul European îi va aloca Ucrainei un miliard de euro

1488442716_esv

Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, miercuri, 16 mai, a votat pentru acordarea asistenței macrofinanciare Ucrainei. Despre acest lucru a informat pe Twitter corespondentul de la Bruxelles al Radio Europa Liberă Rikard Jozwiak, scrie korrespondent.net.

„Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European a votat pentru acordarea asistenţei macrofinanciare Ucrainei, dar a adăugat amendamentul potrivit căruia «componența Comisiei Electorale Centrale a Ucrainei trebuie să reflecte echilibrul politic, să reprezinte toate forțele politice corespunzătoare, în special, pe acelea care intră în componenţa Radei”, a scris Jozwiak .

Potrivit comunicatelor anterioare, în luna martie, Comisia Europeană a lansat oficial procedura de alocare a unui miliard de euro de asistență financiară Ucrainei. Totodată, în Ucraina au contat pe un ajutor mai mare.

Potrivit informației de pe site-ului Parlamentului European, UE va acorda Ucrainei asistență macrofinanciară per total de până la 1 miliard de euro, care va fi oferit sub formă de împrumuturi pe termen mediu și lung. Asistența acordată Ucrainei este planificată să fie plătită în două tranșe. Se așteaptă ca prima tranșă să fie oferită în a doua jumătate a anului 2018, iar a doua — în prima jumătate a anului 2019.

Anterior, a fost comunicat că Comisia Parlamentului European a aprobat alocarea a 1,8 miliarde de euro Ucrainei.

De asemenea, în UE au existat declaraţii potrivit cărora Ucrainei îi va fi oferit un ajutor de un miliard, dar în schimbul reformelor.

Добавить комментарий