Patru concerte caritabile cu strângere de fonduri pentru susținerea poporului ucrainean

26 05 2022 F 9

România ajută Ucraina în aceste momente grele, cauzate de invazia rusă. Pe teritoriul României au fost primiţi sute de mii de refugiaţi ucraineni. România acordă permanent ajutor umanitar. Sunt practicate şi alte forme de susţinere şi ajutor. Iată,  în perioada 19 – 23 mai Uniunea Ucrainenilor din România a organizat patru concerte caritabile cu strângere de fonduri pentru susținerea poporului ucrainean, informează contul de Facebook al UUR.  Concertele s-au desfășurat la Siret (19 mai), Sighetu Marmației (20 mai), Timișoara (21 mai) și București (23 mai), iar pe scenă au evoluat interpreții ucraineni Iryna Styţ, Dmytro și Nazarii Iaremciuk, Oleksandr Zaicenko, Alla Popova, Alina Ceciul. Evenimentele s-au bucurat de un real succes, iar participanții au fost invitați să susțină cu donații atât refugiații ucraineni aflați în prezent în România, cât și cetățenii ucraineni rămași în zonele afectate de război.

Proiectul a fost implementat în parteneriat cu peste 20 de instituții ale administrației publice centrale şi locale, asociații, instituții de învățământ și mass-media etc.

26 05 2022 F 7

26 05 2022 F 8

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий