Pavlo Klimkin: Kievul și Moscova sunt departe de soluționarea crizei din Ucraina

pavel-klimkin

Ministrul ucrainean de externe, Pavlo Klimkin, a afirmat că Moscova și Kievul au încă poziții diferite privind „foaia de parcurs” pentru aplicarea acordului de la Minsk ce are drept scop încheierea conflictului în estul Ucrainei, transmite agenția Interfax.

„În ce privește situația actuală, nu avem o viziune comună, o viziune unanimă privind „foaia de parcurs” cu Rusia”, a declarat ministrul ucrainean.

Chestiunile referitoare la securitate și modalitatea organizării de alegeri locale în estul Ucrainei rămân principalele puncte de blocaj în negocieri, potrivit ministrului.

Viitoarea reuniune la nivel de miniștri de externe în „Format Normandia” (Ucraina, Rusia, Germania și Franța) ar putea avea loc la sfârșitul lunii noiembrie, a precizat Klimkin.

Lasă un răspuns