Pe treptele succesului: Vlad Grișco român din Cernăuți, student la prestigioasa Academie Movileană de la Kiev

Screenshot_3

Fondând în anii 40 ai secolului al XVII-lea prima instituţie de învăţământ superior din Estul ortodox, neobositul Mitropolit al Kievului, Petru Movilă, a visat ca printre tinerii dornici de carte să fie şi consângeni de-ai săi. Istoria de circa trei secole şi jumătate a Academiei Movilene din Kiev conţine în ea şi „pagini româneşti”. Anume la Academia Movileană a învăţat autorul „imnului limbii noastre”, Alexei Mateevici.

Redeschisă în amurgul perioadei sovietice, Academia Movileană şi-a recâştigat foarte repede faima de cândva şi se consideră una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior din Ucraina. La Universitatea Naţională „Academia Movileană din Kiev” pretind să obţină studii tineri talentaţi din ţară şi de peste hotare. Or, specialistul cu diploma acestei instituţii poate concura cu succes şi pe piaţa mondială a muncii. Şansa de a deveni student la Academia Movileană sunt numai cunoştinţele – largi şi profunde.

Pe ele a contat şi absolventul din promoţia anului curent al Gimnaziului nr. 6 cu limba română de predare din Cernăuţi, Vlad Grişco.

Screenshot_2

-Vlad a susţinut excelent testele independente externe şi a fost printre primii pretendenţi reali de a fi înmatriculaţi la Facultatea de Drept a Academiei Movilene, povesteşte doamna Valentina Grişco, mama lui. El a fost unicul absolvent din oraşul Cernăuţi, care a susţinut cele trei examene obligatorii pe nota 12 şi figurează printre studenţii „bugetari”. Şi Vlad, şi noi, părinţii, am rămas încântaţi de atmosfera care predomină în această instituţie de învăţământ. Acolo se pune preţ pe cunoştinţele studentului, pe capacităţile lui. Pentru Academia Movileană fenomenul corupţiei este străin. Ni s-a părut chiar deosebită şi atitudinea profesorilor faţă de discipolii lor, numindu-i cu respect şi în tradiţia seculară de acolo „studei”, iar studenţii, la rândul lor, îi numesc pe aceştia „profesore”. Chiar la 1 septembrie Vlad a susţinut examenul la engleză şi astfel a fost trecut în grupa care va studia paralel şi profund această limbă de comunicare internaţională.

Copleşită de emoţii pozitive şi de bucurie, le doresc şi altor părinţi să trăiască asemenea clipe, când se pot mândri cu odraslele lor. Şi doresc să subliniez că absolvenţii şcolilor româneşti, dacă au o pregătire bună, pot să reuşească la fel ca şi vârstenii lor de la şcolile ucrainene. Nu are importanţă în ce limbă a primit absolventul cunoştinţele, ci important este ca ele să fie trainice.

În familia Grişco – o familie minunată, cartea este un cult. Poate şi aceasta este o explicaţie a succesului încântător al lui Vlad. Buneii săi după tată au fost profesori şcolari. Tatăl lui Vlad, Alic, a fost educat în acest spirit, iar mama sa e învăţătoare la clasele primare la gimnaziu.

Îi dorim lui Vlad Grişco succese la cea mai prestigioasă universitate din Ucraina.

În imagini:

clipe de neuitat pentru familia Grişco la Kiev,

la Academia Movileană – 1 septembrie 2017.

Vasile CARLAȘCIUC

Lasă un răspuns