Pe valea Siretului, într-un cuibuşor al copilăriei…

Gradinita din Carapciu (12)

Gradinita din Carapciu (12)În frumoasa localitate de pe valea Siretului – Carapciu, raionul Hliboca, încă în luna septembrie a anului 1984 a fost deschisă o frumoasă grădiniţă. „Pe atunci eram educatoare”, ne-a spus parcă cu regret în suflet că anii au trecut atât de repede, doamna Aurelia Perciula, astăzi şefă a acestei instituţii preşcolare. „Nu ne-a fost deloc uşor. Chiar de la bun început am avut patru grupe, însă, odată cu trecerea anilor, grădiniţa noastră a fost parcă delăsată. A rămas doar o singură grupă”.  Nu putea doamna Aurelia să se împace cu gândul că în satul Carapciu, un sat atât de mare şi frumos, să existe doar o singură grupă într-o clădire atât de spaţioasă.  Evident, era nevoie de reparaţia ei, de susţinere din partea statului. Odată cu venirea la conducerea satului a domnului Vasile Ioneţ, lucrurile bune au început să se adune în jurul ideii de a redeschide grădiniţa cu capacitatea ei maximă. Astfel, în anul 2002 a fost deschisă a doua grupă pe lângă prima care activa, peste zece ani a fost deschisă cea de-a treia grupă şi la finele anului trecut, cu eforturile oamenilor de bună credinţă din sat, s-a reuşit să fie deschisă cea de-a patra grupă din cadrul grădiniţei din comuna Carapciu.  Zilnic îşi îndreaptă paşii spre acest cuibuşor de vis şi poveste 85 de românaşi din satele Carapciu, Prisăcăreni şi Iordăneşti. În fiecare dimineaţă micuţii sunt aşteptaţi cu zâmbetul pe buze de doamnele educatoare Domnica  Şorodoc şi Elena Leorda, Maria Ioneţ şi Tatiana Ciobotar, Maria Boicu şi Alina Perciula, Olga Şorodoc şi Mariana Leorda. De sănătatea micuţilor de la grădiniţă se îngrijeşte doamna medic Maria Eremco, iar în clipele de revelaţie sufletească şi în zilele de sărbătoare doamna Elena Tovarniţcaia le transformă copilăria în cântec. Cele mai calde şi gustoase bucate ştiu să le gătească pentru micii românaşi din Carapciu doamnele bucătărese Maria Tovarniţcaia şi Viorica Opaiţ.  Bucatele sunt la fel de gustoase, ca la mama acasă, fiindcă aceste doamne depun o parte din sufletul lor atunci când le pregătesc ştiind că sunt pentru copiii satului.  Personalul este bine pregătit şi calificat, părinţii sunt încântaţi şi bucuroşi de faptul că au o asemenea grădiniţă în satul lor. De ce ar mai avea nevoie această instituţie preşcolară de învăţământ? Probabil, de mai mult material didactic în limba română pentru a le uşura munca educatoarelor şi pentru a fi pe înţelesul copiilor. Întrucât toţi cei 85 de copilaşi care frecventează grădiniţa din satul Carapciu, raionul Hliboca, sunt români de origine.  Ei învaţă şi limba ucraineană, învaţă şi limba engleză,  însă, frumoasele doine şi poezii, se lipesc tot mai mult şi bine de inima lor în limba mamei de acasă, în limba română.

Vitalie ZÂGREA, satul Carapciu,  raionul Hliboca

Добавить комментарий