Pelerini din România, Republica Moldova şi Ucraina, în costume populare, au venit la Putna (FOTO)

36530594_714552935382030_7869301361051959296_o

Ultima zi a celei de-a doua ediții a Programului Ştefanian, inițiate duminică de Consiliului Județean Suceava, a început cu un pelerinaj la Mănăstirea Putna la care, pe lângă creștinii din România și Republica Moldova, au participat și o mulțime de etnici români din regiunea Cernăuți.

Astfel, un grup de peste 300 de pelerini, inclusiv preoţi de la mai multe parohii, a plecat pe jos la ora 7.30, cu buciumaşi în frunte şi cu icoana Sf. Voievod Ştefan cel Mare, de la intrarea în Putna, ajungând apoi la Mănăstirea Putna, unde au luat parte la slujba religioasă.

Pelerinii, tineri şi vârstnici, îmbrăcaţi în costume populare specifice zonelor din care vin, au intonat, pe întreg parcursul pelerinajului, diverse piese corale, atât patriotice, cât şi bisericeşti, evocând personalitatea marelui voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Gospodarii din Putna, ieşiţi la porţi, le-au oferit pelerinilor plăcinte. Mulţi dintre localnici, cu copiii sau nepoţii alături, vizibil emoţionaţi şi cu lacrimi în ochi, le-au vorbit acestora despre Ştefan cel Mare.

După oficierea slujbei religioase, s-au depus coroane de flori la mormântul lui Ştefan cel Mare, iar autorităţile judeţului au participat la sfinţirea Portalului Memorial Golgota Neamului –„Fântâna Albă”, inaugurat la Putna, notează crainou.ro.

FOTO: Mănăstirea Putna (facebook)

36512501_714553992048591_8520620687495266304_o 36520861_714552215382102_7785980558877655040_o 36501673_714553495381974_8035000228669030400_o 36537332_714553082048682_2770787267843719168_o 36502355_714553852048605_8561776833652064256_o 36506455_714554012048589_8845434843455029248_o 36497903_714553878715269_9016768798358765568_o 36518196_714553908715266_7375059481228476416_o

Добавить комментарий