Pentru caritate nu există limite

5 04 2022 IN 7

Este crezul pedagogilor de la Liceul din Cerlena, CTU Vancicăuţi. În această perioadă de grea încercare pentru întregul popor al Ucrainei, ei au participat la mai multe acţiuni de colectare şi trimitere a ajutorului umanitar în regiunile unde se duc lupte pentru apărarea libertăţii şi independenţei ţării. Zilele acestea, cu ajutorul financiar al doamnei Floarea Paladii, originară din Cerlena şi care în momentul de faţă locuieşte în Italia, precum şi cu contribuţia cadrelor didactice, la liceu au fost gătite delicatese din carne pentru apărătorii Ucrainei. Întregul lot de ajutor umanitar a fost dus la Noua Suliţă, iar de acolo îndreptat spre Mykolaiv şi Lugansk, a precizat directorul Liceului din Cerlena, Valeriu Priscu. „Suntem puternici pentru că suntem uniţi! Doamne miluieşte şi salvează-i pe apărătorii noştri!”, declară pedagogii de la Liceul din Cerlena – cea mai veche şcoală românească din actuala regiune Cernăuţi.

5 04 2022 IN 6

5 04 2022 IN 4

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий