„Pentru construcţia a două noi poduri este nevoie de 100 de milioane” — Fișciuk

1490874624_17634326_1288018121284107_8912698708884014031_n

În timpul vizitei sale de lucru în regiunea Cernăuți, Iurii Lavrenko, adjunctul ministrului Infrastructurii din Ucraina, a subliniat ca și mulți alți înalți oficiali care vizitaseră până acum ținutul nostru, despre importanța reparării drumurilor, podurilor și punctelor de trecere a frontierei.

Potrivit Serviciului de Presă al Administrației Regionale de Stat Cernăuți, oficialii și funcționarii de stat împreună cu Olexandr Fișciuc au examinat starea tehnică a construcției podului distrus de inundația din 2008 din apropierea satului Marșiniți, raionul Noua Sulița, infrastructura drumurilor orașului și raionului Herța și drumurile de acces la punctul de trecere a frontierei Diakivți (Probotești).

În același timp, guvernatorul Bucovinei a accentuat necesitatea finalizării construcției a două poduri importante din raionul Putila. Pentru construcția acestora este necesar de 100 de milioane de grivne, a declarat Fișciuc.

Discutând despre construcția podului din satul Marșinți, oficialii au precizat că acesta ar trebui inclus în planului general de construcție a segmentului de drum ce duce spre PTF Diakivți (Probotești).

Добавить комментарий