Permisele de conducere din Ucraina, la mare căutare în România

permis-fals-ucraina

Numărul şoferilor români depistaţi în trafic cu permise de conducere ucrainene false creşte de la o zi la alta, semn că există o adevărată filieră în acest domeniu. Iar pentru a procura un astfel de document, cei interesaţi achită sume care pot ajunge până la 1.000 de dolari, transmite Monitorul de Suceava.

Este şi cazul unui tânăr de 25 de ani din Vicovu de Sus, Județul Suceava, care a fost oprit pentru control vineri după-amiază. Prins cu ocaua mică, bărbatul le-a povestit oamenilor legii că a cumpărat permisul de la piaţa din Rădăuţi pentru suma de 600 de euro.

Bărbatul care conducea un Mercedes Sprinter a fost oprit pentru un control de rutină de poliţiştii din Vicovu de Sus, iar pentru verificări a prezentat un permis emis de autorităţile ucrainene. Pentru că aveau suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului prezentat, poliţiştii l-au dus pe şofer la sediul de poliţie din Vicovu de Sus. Permisul figura ca eliberat pe data de 8 iunie 2016, dar în urma verificărilor din baza de date s-a constatat că şoferul nu avea paşaport şi nu putea să deţină un astfel de document pentru că se afla în imposibilitatea de a intra în Ucraina.

Bărbatul le-a povestit poliţiştilor că a cumpărat permisul de conducere ucrainean pentru suma de 600 euro de la o persoană necunoscută, pe care a întâlnit-o în piaţa din Municipiul Rădăuţi în urmă cu aproximativ nouă luni de zile. El a recunoscut că nu a urmat cursurile şcolii de şoferi nici în România şi nici în Ucraina, dar a ţinut să precizeze că nu ştia că permisul este fals.

Acum, tînărul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „fals material în înscrisuri oficiale”, „uz de fals” şi „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”.

Lasă un răspuns