Personalităţile timpului: 15 noiembrie

15 11 2022 IST 1

La 15 noiembrie 1813  inginerul, poetul și dramaturgul român Gheorghe Asachi deschide cu sprijinul mitropolitului  Veniamin Costache şi cu aprobarea data prin „anaforaua”  domnitorului Moldovei, Scarlat Calimah, la Academia domnească din Iaşi,  o clasă specială  cu predarea  în limba română, pentru  pregătirea inginerilor hotarnici. Gheorghe Asachi a devenit profesor al cursurilor de matematică teoretică (aritmetică, algebră şi geometrie) şi aplicaţii practice de geodezie, inginerie şi arhitectură în limba română. La 18 iunie, cursanţii acestui „clas”, între care  Alexandru Calimah, fiul domnitorului şi Teodor Balş, viitor caimacan al Moldovei, au susţinut, cu rezultate bune, examenul general public şi au intrat în posesia „Diplomei de inginer hotarnic”. Se înfiinţa astfel la Iaşi primul „nucleu“ al învăţământului tehnic superior din întregul Principat al Moldovei. Cursul a funcţionat pană în 1818. Paralel cu el, Gheorghe Asachi a susţinut o intensă activitate culturală şi literară.

La 15 noiembrie 1876  s-a născut Anne – Elisabeth de Noailles (pe numele său adevărat Ana Elisabeta Bibescu Basarab Brâncoveanu), scriitoare franceză de origine română, prima femeie admisă în Academia Română – membru de onoare străin al Academiei Române din 1925.  Anne – Elisabeth de Noailles (1876-1933) a  fost prima femeie membră a Academiei Regale din Belgia şi a fost aleasă membră de onoare a Academiei Române, alături de cântăreaţa de operă Elena Măcărescu, fiind primele femei admise în această instituţie.

15 11 2022 IST 2

La 15 noiembrie 1921, în satul Carapciu pe Siret, fostul judeţ Storojineţ, s-a născut Vasile Leviţchi, poet şi  traducător, una dintre cele mai semnificative personalităţi româneşti din nordul Bucovinei.  După cel de-al Doilea Război Mondial îşi face studiile la Şcoala Pedagogică din Cernăuţi, apoi la Institutul Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, pe care îl absolveşte în 1959. A activat ca pedagog în mai multe şcoli din satele din Valea Siretului. În 1965 este angajat în postul de redactor-şef adjunct pentru versiunea în limba română a ziarului „Bucovina sovietică”.  I se încredinţează formarea redacţiei primului, în regiunea Cernăuţi, ziar de limba română în perioada sovietică „Zorile Bucovinei”. A condus această redacţie în perioada 1967-1968, pledând ca tema culturii româneşti să reprezinte o prioritate a echipei redacţionale. Pentru aceasta a şi fost destituit din post de regionala de partid, activând câţiva ani ca lector la Universitatea din Cernăuţi. Trecând la activitatea de scriitor profesionist, a tradus în română 15 titluri de carte. A debutat editorial cu versuri proprii în 1959. Este autorul a 16 volume de poezie, proză şi publicistică. În 1990 poetul Vasile Leviţchi se mută de la Cernăuţi la Chişinău. În 1992 i s-a conferit titlul de „Maestru emerit al artei”. A decedat la 21 octombrie 1997 la Chişinău. Discipolul său, poetul Arcadie Suceveanu, l-a caracterizat astfel pe Vasile Leviţchi: „Intelectual desăvârşit, format la şcoala literaturii române, ţinuta demnă şi delicată de om „subţire”, care a avut cultul cuvântului bine scris şi frumos rostit şi, nu în ultimul rând, efigia de poet romantic şi visător, care, în secolul antiliric şi poetofag XX, a scris poezii lirice impregnate de ardoarea ideilor, parabole onirice cu profund mesaj existenţial”.

15 11 2022 IST 3

La 15 noiembrie 1958  s-a născut în orașul Chișinău din RSS Moldovenească, teritoriu aflat sub ocupația sovietică, Doina Marin (Aldea Teodorovici), cântăreață de muzica patriotică, luptătoare pentru unirea R. Moldova cu Romania. În 1980 a absolvit Facultatea de filologie, limbă și literatură română a Universității de Stat din R. Moldova. Timp de mai mulți ani a lucrat în calitate de profesoară de literatură universală la Institutul „Ion Creangă” din Chișinău. Din 1982  a fost nedespărțită atât în viață, cât și pe scenă, de compozitorul și interpretul Ion Aldea Teodorovici. Talentul său multilateral, vocea caldă și răscolitoare, frumusețea unică, curajul au impus-o încă de la debut ca pe una din cele mai îndrăgite artiste atât în Republica Moldova, cât și peste hotarele ei. A participat la cele mai importante  evenimente care au marcat procesul de renaștere a poporului român din Basarabia, lansând cântece de un profund patriotism, cum sunt „Suveranitate”, „Sfântă ni-i casa” și altele. Doina Aldea Teodorovici devenise simbolul Republicii Moldova din acei ani. La începutul anului 1992, pentru talent, muncă îndelungată pe scenă și spirit civic, Doinei Aldea Teodorovici i s-a acordat titlu de Artistă Emerită a Republicii Moldova. Doina Aldea Teodorovici a decedat împreună cu soțul său, în urma unui tragic accident rutier  pe șoseaua DN2, nu departe de București, în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992.

15 11 2022 IST 4

La 15 noiembrie, potrivit calendarului ortodox român, este omagiat Sfântul Paisie de la Neamţ, canonizat în 1988 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse şi în 1992 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Paisie de la Neamț este unul dintre marii nevoitori și înnoitori ai monahismului românesc din veacul al XVIII-lea, stareţ al Mănăstirii Neamţ din 1779, cunoscut reformator al vieţii monahale ortodoxe prin centralizarea vetrelor de sihăstrie românească.  Este cunoscut şi sub numele de Paisie Velicicovschi şi este pomenit de Biserica Ortodoxă Română în fiecare an, la data de 15 noiembrie.

Paisie Velicicovschi s-a născut la 21 decembrie 1722, în oraşul Poltava din centrul Ucrainei, în familia protopopului Ioan din Poltava, primind la botez numele Petru. La vârsta de doar patru ani, Petru își pierde tatăl, rămânând, împreună cu frații săi, în grija mamei și a fratelui mai mare, Ioan Velicicovschi, el însuși preot în aceeași catedrală a Adormirii Maicii Domnului din Poltava, unde slujiseră înainte tatăl, bunicul și străbunicul său. În 1735, la vârsta de doisprezece ani, complet lipsit de ocrotitor și având drept unic reper cei câțiva ani de școală elementară din Poltava, Petru Velicicovschi se află în situația de a fi desemnat moștenitor legiuit al postului de protopop din Poltava. Drumul spre altarul catedralei nu putea însă trece decât prin școală. Și astfel, la dorința arzătoare a mamei sale, prin cererea scrisă a polcovnicului Poltavei, Vasyl Kociubei (nașul lui Petru), și cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Rafail Zaborovski, mitropolitul de atunci al Kievului, Petru ajunge în toamna lui 1735 elev la celebra Academie de Teologie din Kiev. Școala unui român, Academia de Teologie din Kiev, împlinise deja o sută de ani de existență, în 1735, când Petru devine elev al ei. Ea fusese înființată de slăvitul mitropolit, Petru Movilă, în 1631.

Petru Velicicovschi, fiind încă elev, luă hotărârea de a se călugări. Împreună cu prietenul sau Alexie, decide să plece în Ţările Române. În 1742 trece clandestin Nistrul cu barca și ajunge pe pământ românesc. Nu avea să se mai reîntoarcă nicicând în Ucraina, după cum nici nu avea să-și mai revadă vreodată mama sau Poltava natală. Ajuns în Ţara Românească, vieţuieşte în câteva schituri. Îi cunoaşte pe schimonahii Vasile de la Poiana Mărului, Onufrie de la Cârnu şi alţi părinţi cu viaţă aleasă.

După o vreme ajunge la Sfântul Munte Athos, unde este tuns în monahism şi unde se nevoieşte timp de 17 ani. Paisie Velicicovschi  părăseşte Sfântul Munte în anul 1763 şi ajunge la schitul Vărzăreşti, din părţile Buzăului. De aici se îndreaptă spre Moldova. Este numit stareţ la Mănăstirea Dragomirna. Vieţuieşte aici din anul 1763 până în 1775, când, datorită ocupaţiei austriece, se retrage cu întreaga obşte la Mănăstirea Secu.

Paisie va primi în dar de la voievodul Constantin Moruzzi Mănăstirea Neamţ. Numărul vieţuitorilor nemţeni s-a ridicat la 700, între care erau moldoveni, munteni, transilvăneni, ruşi, ucraineni, beloruşi, greci, bulgari, sârbi și chiar foști necreștini trecuți la Ortodoxie.

Bătrân, bolnav, purtând de ani de zile, pe toată partea dreaptă a trupului, răni datorate anilor de cruntă sărăcie din Athos, starețul Paisie, devenit o legendă vie, primește vizitatori de toate rangurile și de pretutindeni. În 1791, în timpul ocupației țariste din Moldova, arhiepiscopul Grigorii Serebrenikov al Ekaterinoslavului sosește la Neamț cu suita. El îl învestește pe starețul Paisie cu rangul de arhimandrit. Cu toate acestea, cel care fugise în tinerețe chiar și de vrednicia preoției, rămâne până la moarte același sfătuitor modest al ucenicilor și primul slujitor al tuturor. Deși aproape orb, încearcă să corecteze din traducerile realizate până în ultima clipă a vieții sale. Hirotonește cât mai mulți preoți în interiorul obștii pentru a nu lăsa turma fără păstori învățați. Apoi, după doar o săptămână de boală, în prima zi din postul Crăciunului din anul 1794, miercuri, 15 noiembrie, moare așa cum a trăit: înconjurat de cărți și de ucenici.

A fost înmormântat  în biserica mare a Mănăstirii Neamț.

15 11 2022 IST 5

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий