La 20 martie anul 43 î.e.n. s-a născut poetul latin Publius Ovidius Naso (în română Ovidiu). Datorită perfecțiunii formale a stilului, umorului fin și fanteziei creatoare a devenit unul dintre clasicii literaturii latine, alături de Horațiu și Virgiliu. În toamna anului 8 e.n. în mod neașteptat, împăratul Augustus hotărăște exilarea lui Ovidius la Tomis (Constanţa de astăzi) pe țărmul îndepărtat al Marii Negre. Forma de exil la care a fost supus era relativ mai ușoară. Motivele exilului sunt până astăzi învăluite de mister. Ovidiu însuși scria că motivul ar fi fost „carmen et error”, o poezie și o greșeală. A decedat în anul 17 sau 18 la Tomis.
La 20 martie 1639 s-a născut hatmanul Ucrainei Ivan Mazepa, un luptător înflăcărat pentru independenţa ei. A trăit 70 de ani, 20 fiind hatman. A participat cu oastea sa la Bătălia de la Poltava din 1709 de partea suedezilor împotriva armatei lui Petru cel Mare, împăratul Rusiei. După înfrângere, s-a retras în Moldova, la Tighina (Bender), unde s-a stins din viaţă. A avut relaţii cu Ţările Româneşti, temă studiată profund de către istoricul şi diplomatul ucrainean contemporan, Teofil Rendiuc, originar din regiunea Cernăuţi.
În ziua de 20 martie a anului 1820 s-a născut la Huşi, în Moldova, Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite (1859-1866). Alexandru Ioan Cuza (1820-1873) a pus bazele naţionalităţii româneşti. El se trăgea dintr-o veche familie de boieri moldoveni, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici. A participat activ la mişcarea revoluţionară de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea Principatelor. În acel an, împreună cu alţi revoluţionari moldoveni, s-a aflat la Cernăuţi. La 5 ianuarie 1859 Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Munteniei (Valahiei), înfăptuindu-se astfel unirea celor doua ţări române. Devenit domnitor, Alexandru Ioan Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Valahia au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur guvern. Alexandru Ioan Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii, denumită şi Monstruoasa Coaliţie, care au reacţionat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului, dar mai ales fata de radicalismul reformelor pe care le-a impus adeseori cu forţa. A decedat în exil la 15 iunie 1873, la Heidelberg în Germania.
În ziua de 20 martie a anului 1847 s-a născut la Ismail, în sudul Basarabiei (azi în Ucraina), compozitorul Gavriil Musicescu, cunoscut mai ales prin lucrările sale corale. Gavriil Musicescu (1847-1903) a fost un muzician de înaltă pregătire, dirijor şi organizator de talent al uneia dintre cele mai impunătoare formaţii corale care au fiinţat pe pământul României Corul Mitropolitan din Iaşi. Gavriil Musicescu a fost unul dintre primii muzicologi care au pătruns în esenţa comorilor folclorului românesc, excelent pedagog muzician. El a desfăşurat pe cele mai diverse planuri o adâncă operă de creaţie, de promovare a valorilor artistice româneşti, de educaţie muzicală. În 1883, cu prilejul inaugurării statuii lui Ștefan cel Mare, Gavriil Musicescu scrie „Cântecul lui Ştefan cel Mare”. Gavriil Musicescu a fost tatăl celebrei pianiste şi profesoare de pian, Florica Musicescu, şi bunicul scriitorilor Ionel Teodoreanu şi Alexandru O. Teodoreanu (Păstorel).
La 20 martie 1871 a decedat Alexandru Hurmuzachi, descendent din ilustra familie bucovineană Hurmuzachi, publicist și om politic român, membru fondator al Societății Academice Române, fruntaș al mișcării naționale din Bucovina, deputat din partea Bucovinei în Parlamentul austriac. Alexandru Hurmuzachi s-a născut la 16 august 1823, la Cernauca de lângă Cernăuți, unde își aveau conacul părinții – Doxachi, mare vornic, și Ilinca Hurmuzachi. În familia Hurmuzachi au fost 12 copii, dintre care au supraviețuit șapte: cinci frați și două surori. La inițiativa fraților Hurmuzachi a fost creată gazeta „Bucovina”, prima gazetă care se tipărea în două limbi (germană și română). Familia a avut un rol important în timpul revoluției de la 1848. La moșia Cernauca s-au adunat cei mai destoinici bărbați pe care i-a avut Moldova: Alexandru Ioan Cuza, viitorul domnitor, Vasile Alecsandri, „acel rege al poeziei”, Gheorghe Sion, Mihail Kogălniceanu, care a redactat aici faimoasa lui petiție. În perioada anilor 1829-1841 Alexandru Hurmuzachi și-a făcut studiile primare, gimnaziale și liceale la Cernăuți. În 1845 urmează studiile juridice la Viena. Revenind în Bucovina, Alexandru Hurmuzachi redactează, împreună cu fratele său, Gheorghe, ziarul „Bucovina” (1848-1850). În 1862 a inaugurat „Foaia Soțietății pentru cultură și literatură română în Bucovina”. În 1866 Alexandru Hurmuzachi a fost deputat în Camera Consiliului Imperial de la Viena, iar în 1867 – deputat în Dieta Bucovinei. În 1866 (anul morții lui Aron Pumnul și al debutului literar al lui Mihai Eminescu) Alexandru Hurmuzachi devine membru al Academiei Române. Din opera sa merită evidențiate „Cuvânt de deschidere la prima Adunație Națională de la 19 aprilie 1862, a reuniunii române din Cernăuți”, articolele „Teatrul național la Cernăuți”, „Arune Pumnul” și „Alecsandri în Cernăuți”.
Alexandru Hurmuzachi a murit la 8/20 martie 1871 la Neapole, Italia. A fost înmormântat în curtea Bisericii cu hramul Pogorârea Sfântului Duh din localitatea Dulcești, județul Neamț.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com