La 3 iulie 1460 Ștefan cel Mare a confirmat negustorilor lioveni privilegiul comercial din 1434. Privilegiul mare (inițial), primit anterior de la domnul Moldovei, Ștefan al II-lea în 1434, a fost confirmat printr-un hrisov acordat după ce „ne-am sfătuit cu toți boierii noștri”, cuprinzând și stipulații protecționiste pentru negustorii autohtoni. A fost reconfirmat la 25 ianuarie 1462.
În ziua de 3 iulie 1864 domnitorul Alexandru Ioan Cuza promulgă „Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris” (pe temeiul plebiscitului din 23-26 mai 1864, prin care românii se pronunţaseră asupra unei Constituţii „sui generis”, numită atunci statut). Adoptat după „lovitura de stat” a lui Cuza, a fost în fapt prima Constituţie a României. A fost în vigoare până la adoptarea Constituţiei din 1866. Această reformă constituţională a permis înfăptuirea reformei agrare prin care ţăranii clăcaşi erau eliberaţi de obligaţiile faţă de boieri şi erau împroprietăriţi cu pământ. A fost o reformă fundamentală pentru modernizarea tânărului stat român şi, cu toate că a avut numeroase lipsuri, a rupt legăturile cu economia şi societatea de tip feudal.
La 3 iulie 1883 s-a născut Franz Kafka, scriitor evreu de limbă germană. Originar din Praga, Franz Kafka (1883-1924) a fost un reprezentant remarcabil al prozei moderne, a exercitat o influență covârșitoare asupra literaturii postbelice. Cu mesaje adesea codificate în parabole ce pot genera multiple interpretări, operele sale se caracterizează printr-o viziune halucinantă, grotescă, tragicomică asupra realității, caracteristică expresionismului şi suprarealismului. Printre cele mai importante creații kafkiene se numără romanele „Procesul”, „Castelul” şi „America. Franz Kafka a influențat scriitori precum Jorge Luis Borges, Albert Camus, Jean-Paul Sartre, Gabriel Garcia Marquez. Publicul german l-a descoperit abia după episodul nazist, iar Cehia după relaxarea cenzurii comuniste din anii 60.
La 3 iulie 1932, în localitatea Pătârlagele, județul Buzău, s-a născut cunoscuta actriță română, Coca Andronescu. Coca Andronescu a absolvit Institutul de Teatru din Cluj (promoţia 1953), după care a fost repartizată la Teatrul Naţional de Stat din Baia Mare. Apoi a făcut parte din trupa Teatrului Național din București – din 1957 și până la sfârșitul vieții. A debutat în spectacolul „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian (1956), sub bagheta regizorală a lui Sică Alexandrescu. I s-a încredințat un rol episodic – al unei eleve. Iar în anul următor se produce în rolul Pyrrhei în spectacolul „Ovidiu” după cunoscuta piesă a lui Vasile Alecsandri. Acest rol, precum și cele ale „Pantofăresei” în „Minunata pantofăreasă” de Federico García Lorca (1958) și „Mirandolinei” din „Hangiţa” de Carlo Goldoni (1959) i-a adus consacrarea.
Coca Andronescu a fost o prezenţă activă pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, fiind distribuită alături de o echipă de artişti reputaţi în piese precum „Îmblânzirea scorpiei” (1975), „Fiicele” de Sidonia Drăguşanu (1976), „Gaiţele” de Al. Kiriţescu (1977), „Căruţa cu paiaţe” de Mircea Ştefănescu (1978), creaţii care au impus-o ca actriţă de comedie cu un simţ special al construcţiei şi al efectului artistic, temperamentală, seducătoare, spontană, uneori imprevizibilă.
Mirajul cinematografiei a făcut ca actriţa Coca Andronescu să fie protagonista multor pelicule de film, printre care „Nu vreau să mă însor” (1960), „Bădăranii” (1960), „Post restant” (1961), „Titanic Vals” (1964), „Dragoste la zero grade” (1965), „Zile de Vară” (1968), „Aşteptarea” (1970), „Comedie fantastică” (1975), „Singurătatea florilor” (1975), „Serenadă pentru etajul XII” (1976), „Tufă de Veneţia” (1977), „Eu, tu şi Ovidiu” (1977), „Expresul de Buftea” (1978), „Alo, aterizează străbunica!” (1981), „Cuibul de viespi” (1986) sau „Moartea unui artist” (1989).
A fost o vreme, la începutul anilor 70, când Coca Andronescu devenise extrem de populară, de iubită şi de aşteptată în casele a milioane de români, graţie unui miniserial difuzat de Televiziunea Română „Tanţa şi Costel” (cu motto-ul „Iubirea e un lucru foarte mare”), unde făcea echipă cu nu mai puţin regretatul Octavian Cotescu. Aurel Storin, maestru al umorului, i-a făcut actriţei un admirabil portret: „Sclipire de-o secundă, spirit neastâmpărat, această actriţă spumoasă ca o şampanie traversa scena într-o fluturare de voie bună. Ea contamina atmosfera din jur, stârnea parcă o stare specială de veselie şi de mişcare euforică a moleculelor de aer care-i înveleau cuvintele şi mişcarea. Totul în jurul ei slujea, într-un fel, clipa de tonică minune a râsului spontan, când noi toţi – oameni serioşi, cu mustăţi şi cu probleme – ne aflam, în întregime şi necondiţionat, la dispoziţia unei mari actriţe de comedie. Poate ea nu lucra întotdeauna cu pastă subţire. Un personaj ca Tanţa – pe care l-a făcut celebru – îi cerea poate altceva. Şi nu pot să nu-mi aduc aminte că, în plină efervescenţă satirică, ea transmitea şi un fel de simpatie aproape stânjenitoare pentru personaj”.
În vara fierbinte a anului 1998, pe data de 5 august, după numai 66 de ani trăiţi (dintre care o mare parte pe scenă), clipeşte pentru ultima oară, cuprinzând în ochii rămaşi întredeschişi toată tristeţea lumii văduvită de râsul ei zglobiu. Tanţa pleca la ceruri să-l întâlnească din nou pe Costel, într-o gară a Eternităţii.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com