Personalităţile zilei: 9 iunie

9 06 2022 IST 4

La 9 iunie anul 68 e.n. împăratul roman Nero se sinucide. Nero Claudius Caesar Augustus Germanicus (37-68) a fost al cincilea împărat roman al dinastiei Iulio-Claudiene. Se presupune că a dat foc Romei   în anul 64, făcându-i răspunzători de aceasta pe creştini.  Este cel care a ordonat primele persecuţii anticreştine din istoria Romei. A provocat sinuciderea filosofului Seneca, profesorul şi mentorul sau. Nero face parte din acei împărați care au fost foarte aspru judecați în literatura antică.

9 06 2022 IST 1

La 9 iunie 1856 Vasile Alecsandri publică în „Steaua Dunării” poezia „Hora Unirii”, care a devenit imnul unității naționale românești. Această poezie, care a apărut în coloanele revistei lui Mihail Kogălniceanu „Steaua Dunării”, avea titlul original „Hora Unirei”. Vasile Alecsandri s-a inspirat din poezia „Horă a Ardealului”, apărută în perioada Revoluției din 1848, lărgindu-i valoarea simbolică.

Celebra compoziție: „Hai să dăm mână cu mână/ Cei cu inima română!” are un autor pe măsură – o personalitate istorică a poporului român, poetul Vasile Alecsandri. Scriitor de mare sensibilitate, folclorist, om politic, ministru şi diplomat, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România, patriot şi personalitate marcantă a românilor, Vasile Alecsandri a scris această poezie cu câțiva ani înainte de dubla alegere a colonelului Alexandru Ioan Cuza, drept domn al ambelor principate. Acest eveniment literar a fost precedat de unul de mare importanță istorică. În martie 1856 a fost semnat Tratatul de Pace de la Paris ce a urmat Războiului Crimeii, pierdut de Imperiul Otoman.  Acest document istoric aducea în discuție, pentru prima oară, posibilitatea unirii celor două principate române sub garanția a șapte mari puteri europene.  Entuziasmat de ideea unei posibile uniri, după deciziile luate la Paris, Vasile Alecsandri a scris și a publicat celebra sa poezie. Poetul i-a arătat aceste versuri prietenului său, compozitorului Alexandru Flechtenmacher, rugându-l  să găsească o melodie potrivită pentru ele. Compozitorul s-a aşezat la pian şi până seara melodia a fost gata. Așa s-a născut cântecul „Hora Unirii” – unul dintre simbolurile sărbătorii naționale prin care românii celebrează în fiecare 24 ianuarie Ziua Unirii Principatelor Române din 1859, prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, în Moldova şi Muntenia. Se pare că prima oară  „Hora Unirii” s-a jucat la 9 octombrie 1857, cu un an și trei luni înainte de realizarea Unirii de la 1859, în Craiova, unde sentimentul unionist era foarte prezent. Scena a fost imortalizată de pictorul Theodor Aman în lucrarea „Horă a Unirii la Craiova”. „Hora Unirii“  a fost cea mai cântată melodie a vremii.

În ziua de 9 iunie a anului 1912,  la Berlin, în urma unui atac de cord moare Ion Luca Caragiale, dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic şi ziarist român. A fost înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti. Ion Luca Caragiale a fost ales membru post-mortem al Academiei Române. Caragiale s-a bucurat de recunoașterea operei sale pe perioada vieții sale, însă a fost și criticat și desconsiderat. După moarte a început să fie recunoscut pentru importanța sa în dramaturgia românească. Piesele sale au fost jucate și au devenit relevante în perioada regimului comunist. În 1982, între Groapa Fundeni și Dealul Bolintin, Lucian Pintilie a început filmarea peliculei „De ce trag clopotele, Mitică?”, inspirat din piesa lui Ion Luca Caragiale „D-ale carnavalului”. Pelicula a fost interzisă de comuniști în faza în care nu i se definitivase montajul, din pricina trimiterilor sarcastice voalate la adresa sistemului de atunci. Deși Caragiale a scris doar nouă piese, el este considerat cel mai bun dramaturg român prin faptul că a reflectat cel mai bine realitățile, limbajul și comportamentul românilor. Opera sa i-a influențat pe alți dramaturgi, între care Eugen Ionesco.

9 06 2022 IST 2

La 9 iunie 1949 a decedat la Viena soprana româncă originară din Basarabia, Maria Cebotari.  Maria Cebotari (1910-1949) a fost o cântăreață de operă română, una dintre cele mai mari soprane din lume în anii 30 și 40 ai secolului trecut. La numai 24 de ani, Mariei Cebotari i-a fost conferit cel mai înalt titlu onorific (în arta dramatică) existent în Germania şi Austria din acel timp: Kammersängerin. A jucat în opt filme, turnate în Germania și Austria, alături de vedete ale cinematografului de atunci, inclusiv alături de soțul ei, Gustav Diessl.

9 06 2022 IST 3

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий