Perspective încă nefolosite

1404045

S-au împlinit 20 de ani de la semnarea Tratatului de bază ucraineano-român, eveniment care n-a fost trecut cu vederea de către Centrul regional Cernăuţi de reciclare a lucrătorilor organelor puterii de stat şi autoadministrării locale şi de Institutul de cercetări ştiinţifice privind integrarea europeană şi de cercetări regionale ale Universităţii cernăuţene. Instituţiile respective au şi organizat o masă rotundă cu tema „Relaţiile ucraineano-române la etapa actuală: realizări, ratări şi perspective”.

Mesajul de salut a fost rostit de reprezentantul Consulatului General al României la Cernăuţi, Edmond Neagoe, care a subliniat că România vede în Ucraina un vecin important şi apropiat. România prima a întins mâna Statului ucrainean, păşind pe calea integrării europene. Se are în vedere faptul că Parlamentul român a fost primul care a ratificat Acordul de asociere între Ucraina şi UE.

Tratatul de bază a dat un imbold dezvoltării colaborării bilaterale în diferite domenii, dar, mai ales colaborării transfrontaliere, a opinat politologul Serghei Bostan. Istoricul Serghei Hacman a atras atenţia asupra faptului că o treime din punctele Tratatului se referă la minorităţile naţionale (română în Ucraina şi ucraineană în România). Şeful Catedrei de politologie a Universităţii cernăuţene, profesorul Anatol Cruglaşov a subliniat că relaţiile ucraineano-române au avut de câştigat în urma Tratatului de bază. Myhailo Lenkov, fost diplomat la Consulatul Ucrainei la Suceava, a accentuat că partea ucraineană nu întotdeauna s-a folosit pe deplin de posibilităţile pe care le oferă colaborarea transfrontalieră. Despre posibilităţile ratate a vorbit şi consilierul şefului ARS Cernăuţi, Zinovi Broide, care a declarat că pentru Ucraina şi România deschide mari posibilităţi de colaborare „Strategia dunăreană”.

(Cor. nostru)

FOTO: cppk.cv.ua

1506402

Добавить комментарий