Peste 400 de kilometri pe bicicletă prin România şi Ucraina

Pasul Ciumarna (Palma)

Pasul Ciumarna (Palma)De patru ani filiala Carapciu a Centrului raional de turism Hliboca, pe care am deosebita plăcere să o conduc, desfăşoară un proiect transfrontalier în colaborare cu Clubul copiilor şi elevilor din oraşul Rădăuţi, judeţul Suceava, România.

In anul de debut al proiectului membrii cercului de veloturism din satul Carapciu, regiunea Cernăuţi, au vizitat aproape toate mănăstirile din sudul Bucovinei, în anul 2012 carapcienii au ajuns până la Cheile Bicazului, în oraşele Piatra Neamţ şi Târgu Neamţ. Anul trecut membrii cercului nostru de veloturism s-au deplasat spre Câmpulung Moldovenesc, vizitând unele mănăstiri din zona Bucovinei, oprindu-se la Cacica, unde există o impresionantă mină de sare. În acest an 11 elevi şi profesori din comuna Carapciu s-au aflat în drum pe bicicletă şapte zile, parcurgând peste 400 de kilometri. De această dată, turiştii români din nordul Bucovinei, au manifestat dorinţa să ajungă până-n Maramureş. Mai întâi s-au oprit la Cârlibaba, apoi la Bocşa, unde au vizitat Cascada Cailor, cea mai înaltă cascadă din România, au ajuns la Mănăstirea Bârsana, vizitând Cimitirul vesel din Săpânţa şi cea mai înaltă construcţie din lemn din Europa – Mănăstirea Săpânţa-Peri. La întoarcere spre casă tinerii ciclişti au ales traseul prin regiunea Transcarpatia, trecând prin comuna Slatina, apoi făcând un popas la Rahiv şi la Monumentul unde este indicat Centrul  Geografic al Europei.

Manastirea MoldovitaPe parcursul celor şapte zile tinerii români din Carapciu, regiunea Cernăuţi,  au reuşit să ia cunoştinţă mai îndeaproape de locurile culturale, obiectivele turistice şi de aşezările pitoreşti ale României şi Ucrainei prin prisma acestui proiect transfrontalier, realizarea căruia se datorează şi eforturilor depuse de doamna Eleonora Moldovan, Consul General al României la Cernăuţi, de domnii Dumitru Pomohaci, directorul Clubului copiilor şi elevilor din Rădăuţi, şi Anatolie Dutca, directorul Centrului de turism din Hliboca, cărora le mulţumim frumos şi le suntem recunoscători.

Ion TOVARNIŢCHI,

profesor de geografie, Liceul «Mihai Eminescu» din Carapciu, raionul Hliboca

Добавить комментарий