Peste 8 mii de cernăuțeni deja au semnat declarația cu medicul de familie

m3PlGiQWT0Efgmg9aaGZ.r695x430

De la început primei etape a reformei medicale până în prezent, potrivit datelor Departamentului de Sănătate al orașului Cernăuți, deja 8696 de locuitori ai centrului regional și-au ales medicul care va acorda asistența medicală preventivă.

Ministerul Sănătății aduce la cunoștința cetățenilor că campania de semnare a declarației cu medicul de familie, terapeut sau pediatru a început încă din 2017, iar pentru semnarea declarației poate fi ales medic din orice instituție sanitară, care acordă ajutor medical preventiv. Campania de semnare a declarației cu medicul de familie este fără termen.

Lasă un răspuns