„Pictori sunt mulți, dar artiști adevărați – mai puțini”

30 05 2020 LC site ZAPOROJAN 2

Milioane de concetățeni de-ai noștri își câștigă pâinea cea de toate zilele peste hotare. Însă nu toți au posibilitate să-și manifeste harul cu care i-a înzestrat Dumnezeu, sau, cel puțin, să-și exercite profesia însușită. Patronii străini foarte rar se uită în diplomele specialiștilor noștri. În această privință lui Ștefan ZAPOROZHAN i-a surâs norocul. „Hai vino, omule cu noroc, să-ți ia permisul de ședere”, i-a spus în momentul decisiv un funcționar portughez și el, Ștefan Zaporozhan din Ostrița Herței, a înțeles că destinul este binevoitor cu el.

După douăzeci și unu de ani de muncă în Portugalia domnul Ștefan Zaporozhan afirmă că acolo s-a găsit pe sine, adică face ceea ce iubește și spre ce tinde sufletul său. Pictează și cu penelul își asigură existența, își întreține familia rămasă la Ostrița.

– Pictura am însușit-o la Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, povestește domnul Ștefan Zaporozhan. Eu, născut în satul Zaim din raionul Căușani, satul de baștină al poetului Alexei Mateevici, autorul celebrei poezii „Limba noastră”, nu am avut nici o intenție să părăsesc Moldova. În anii studenției am făcut cunoștință cu viitoarea mea soție, Svetlana, ea fiind originară din satul Dimca de lângă Hliboca. Și s-a întâmplat așa că am fost nevoiți să alegem locul de muncă și am preferat Bucovina. Am fost primiți ca pedagogi la Școala din Ostrița și la marginea satului, pe un teren pustiu pe atunci ne-am ridicat casa. După ce am pus acoperișul, mi s-a făcut o propunere foarte atrăgătoare: să lucrez pictor la Casa de odihnă a scriitorilor din URSS din codrii Moldovei, cu șansa de a primi apartament la Chișinău. M-am bucurat foarte mult și m-am pregătit să vând casa nouă neterminată. Iar socrul s-a împotrivit și mi-a spus cu înțelepciune: „Măi băiete, nu te grăbi s-o faci. Dacă îţi va merge bine la locul nou, atunci poți să-ți cauți negustori”. Să știți că a avut mare dreptate. Eu, ca pictor, în codrii Moldovei m-am simțit ca în rai, și salariul era bun, îl primeam de la Moscova. În curând s-a destrămat Uniunea Sovietică, Moscova a încetat să finanțeze casa de odihnă și m-am întors la căsuța noastră din Ostrița, am revenit la activitatea pedagogică – de profesor de desen și desen liniar la Școala medie din Ostrița. Ca să închei construcția casei, în timpul liber lucram pe la alții, îndeplinind tot lucrări de construcție. Mai trebuiau și copiii purtați prin școli înalte și astfel a apărut ideea de a pleca la câștig în Portugalia. Am făcut parte din primul val al plecării ostrițenilor în această țară. La început am fost patru bărbați, iar peste un an erau deja o mie.

Pe meleag îndepărtat și printre străini este greu să te afirmi, iar pentru Ștefan Zaporozhan să schimbe mistria pe penel.

– Portugalia este o țară a turismului, iar Lisabona, capitala ei, este vizitată anual de milioane de turiști și fiecare caută să se întoarcă acasă cu un suvenir. În cartierul vechi al Lisabonei, Alfama, o să vezi o mulțime de pictori, exercitându-și meseria direct în stradă și îndeplinind momentan unele comenzi ale oaspeților orașului, își continuă relatarea domnul Ștefan. Ca să lucreze acolo un pictor trebuie să aibă licență, iar licența se obține foarte greu. Trebuie să primești aprobarea unei comisii artistice. M-am bucurat foarte mult când am obținut și eu un loc – doi pe doi metri – în acest cartier al oamenilor de creație. Am avut norocul că m-a observat și mi-a apreciat talentul proprietarul unei galerii de tablouri. El a început să cumpere tablourile mele în acuarelă, plătindu-mi câte 20 euro lucrarea. Apoi, de la cunoscuți am aflat că el le vindea cu 600 euro. Am mai observat că unii făceau copii ale lucrărilor mele și, de asemenea, le vindeau – ceva mai ieftin decât îmi plătea proprietarul galeriei. Cu timpul mi-am câștigat dreptul la licență și pictez liber – de dimineață și până în seară. Unii „binevoitori” au dorit să scape de mine ca puternic concurent și au făcut tot posibilul ca autoritățile portugheze să mă expulzeze din țară, dar s-au găsit adevărați prieteni care m-au apărat, chiar același proprietar de galerie. Acesta, fiind întrebat de ce mă apără, doar la Lisabona sunt atâția pictori, el a răspuns: „Pictori sunt mulți, dar artiști adevărați – mai puțini”. Am rămas în Lisabona, lucrez legal, particip la expoziții – colective și personale. Mai în toate magazinele cu lucrări de artă și suvenire de aici se vând lucrări de ale mele. Mă folosesc de dreptul de autor, ceea ce pentru un om de creație înseamnă foarte mult. El îți oferă posibilitatea să-ți aperi roadele muncii tale.

– Din Portugalia vin mai des acasă pe timp de iarnă, mai ales de Crăciun, afirmă pictorul Ștefan Zaporozhan. Se spune că de Crăciun în viața omului se pot întâmpla multe lucruri minunate și, iată, Crăciunul din anul trecut mi-a adus și mie o veste minunată. Când mă pregăteam să vin din Lisabona acasă, feciorul Gheorghe m-a sunat și mi-a spus să iau cu mine lucrări în acuarelă, fiindcă s-a înțeles să-mi organizeze o expoziție personală într-o galerie din Cernăuți. Și minunea s-a întâmplat pe data de 4 ianuarie. În Galeria de pe strada Kobyleanska a fost inaugurată expoziția mea personală. Nu m-am așteptat să vină atâta lume: reprezentanți ai autorităților regionale și orășenești, ai Consulatului General al României la Cernăuți, admiratori ai artelor frumoase…

Gândul să se prezinte la Cernăuți cu o expoziție personală s-a născut mai demult, însă pictorul Ștefan Zaporozhan stătea la îndoială:

– Puteam să mă prezint doar cu pictură în acuarelă, gen, care, bănuiam, aici, la Cernăuți, nu se bucură de mare popularitate, afirmă domnul Ștefan. Până a pleca în Portugalia pictam tablouri în ulei, în Occident am trecut la acuarelă, un gen cu mult mai complicat, dar și practic – nu trebuie să aștepți să se usuce culorile. Expoziția, spre marea mea fericire, a demonstrat contrariul – bucovinenii iubesc și apreciază acuarela.

Ecoul expoziției personale a lui Ștefan Zaporozhan a ajuns până în satul său de baștină, Zaim din Moldova.

– Am primit o scrisoare de la direcția Muzeului „Petru Cărare” din satul meu. Vestitul poet, Petru Cărare, a fost vecinul nostru. Mă roagă consătenii să vin cu o expoziție și la ei. N-am să le aduc peisaje citadine ale Lisabonei. Trebuie să creez ceva pe motive moldave, la fel și bucovinene. E datoria mea s-o fac, a accentuat ferm pictorul din Ostrița, Ștefan Zaporozhan, care a ajuns să se afirme în îndepărtata Portugalie.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 30 05 2020 LC site ZAPOROJAN 1
30 05 2020 LC site ZAPOROJAN 3 30 05 2020 LC site ZAPOROJAN 4a

Lasă un răspuns