Piscurile măiestriei profesionale ale lui Arcadie Moisei

26 08 2020 MOISEI 1

La 26 august, domnul Arcadie Moisei din Cernăuți își sărbătorește jubileul de 70 de ani. „La acești 70 de ani ai mei am urcat nu demult pe muntele Goverla, cel mai înalt în Carpații ucraineni”, afirmă jubiliarul. Însă, până la aceasta, istoricul, pedagogul și activistul public Arcadie Moisei a cucerit mai multe piscuri ale măiestriei profesionale.

Descendent dintr-o familie de gospodari văzuți și stimați din Tărăsăuți, Arcadie Moisei a absolvit Facultatea de Istorie a Universității cernăuțene și a revenit la școala din satul natal în calitate de profesor de istorie. Nu a fost un simplu profesor de istorie, ci și un cercetător pasionat al trecutului ținutului natal. A fost primul profesor din raionul Noua Suliță, care a scris istoria învățământului din acest raion, aflat pe timpuri în componența a două imperii – austriac și rus. A descoperit date interesante despre toate școlile nouăsulițene – ucrainene și românești.  Dispunând de un material bogat, adunat din arhive în decurs de zece ani, Arcadie Moisei scrie și istoria Tărăsăuțiului. Pentru măiestria sa pedagogică i s-a conferit titlul de învățător emerit al Ucrainei.

Profesorul Arcadie Moisei s-a întipărit în memoria foștilor săi discipoli și prin călătoriile, organizate și întreprinse împreună cu ei. Tânărul profesor de istorie a creat la școală Clubul „Argonautul”.  În timpul vacanțelor îi purta pe elevi prin locurile istorice din ținutul nostru. Apoi membrii Clubului „Argonautul” au urcat pe biciclete și au întreprins călătorii de neuitat. Prima a fost la Mănăstirea Putna, apoi a urmat cea mai lungă – pe malul Nistrului, cu popasuri la cetățile Moldovei medievale: de la Hotin până la Cetatea Albă.

Odată cu primirea mandatului de deputat în Consiliul Regional Cernăuți, a început viața politică a lui Arcadie Moisei. Electoratul lui l-au constituit în mare parte reprezentanții comunității românești din regiune. Interesele lor, mai ales cele care se referă la învățământul în limba maternă, le apără și acum activistul public, Arcadie Moisei.

Domnul Arcadie Moisei nu s-a dezis de pasiunea din tinerețe – de a călători. Mai întâi a dorit să-și realizeze visul sacru – de a vizita Parisul. Apoi a urmat Grecia, Italia, Egiptul, alte țări despre care le povestea elevilor la lecțiile sale interesante și captivante.

Fiind un bun prieten al ziariștilor, inclusiv al celor de la publicația online „Libertatea Cuvântului”, îi dorim jubiliarului multă sănătate, bunăstare și toate cele bune, iar acul busolei să-i indice mereu direcția spre piscurile fericirii.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий